Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

S-au distrat pe TikTok, iar acum vor plăti o amendă frumușică (VIDEO)

21 oct. 2020,, 08:59   Societate
6604 0

Doi tineri s-au filmat cum efectuează mai multe împușcături în timp ce conduceau o mașină, iar imaginile au fost publicate pe TikTok.

Poliția s-a autosesizat, iar ca urmare a acțiunilor întreprinse, agenții de patrulare au constatat că, acțiunile acestora au avut loc în noaptea de 15 spre 16 octombrie curent, pe traseul din apropierea localității Negrești din raionul Strășeni.

Un tânăr de 20 de ani aflat la volanul unui BMW, luat în chirie pentru câteva ore, și prietenul acestuia de 19 ani au efectuat mai multe împușcături din pistoale de semnalizare.

Tinerii au fost escortați la Inspectoratul de poliție Botanica.

Fiind audiați aceștia și-au recunoscut fapta, declarând că pistoalele de semnalizare au fost procurate ilegal.


Armele au fost ridicate, iar tinerii urmează să fie documentați pentru procurarea, păstrarea, purtarea, folosirea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor neletale care fac obiectul declarării sau altor arme nesupuse autorizării.

Conform legislației în vigoare, persoanele culpabile de asemenea fărădelege riscă amendă în sumă de până la 4500 de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?