X 
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

S-a stins din viaţă una dintre cele mai marcante artiste a tapiseriei moldoveneşti (FOTO)

12 dec. 2018,, 16:00   Societate
4514 0

În Moldova, a avut loc ceremonia de rămas bun de Elena Rotaru, una dintre cei mai talentate și ilustre maestre ale tapiseriei moderne moldovenești, informează Noi.md.

Așa cum a remarcat șefa sectorului de artă decorativă și sculptură modern din cadrul Muzeului Național de Artă al Moldovei, Valeria Suruceanu, Elena Rotaru și-a dedicat întreaga sa viață (1938-2018) tapiseriei – unei arte frumoase, dar destul de dificile pentru o femeie fragilă, unei arte care, practic, nu mai există.

„Tapiseriile sînt nişte ferestre către lumea deschisă", spunea marele maestru al tapiseriei moderne Jean Lurçat, ale cărui lucrări monumentale împodobesc spațiile uriașe ale clădirii principale UNESCO, precum și alte instituții europene.

După cum a menţionat Valeria Suruceanu, tapiseriile Elenei Rotaru sînt nişte ferestre speciale, ferestre deschise într-o lume extraordinară a culorii şi luminii, ferestre care deschid misterul și bogăția culorilor Moldovei – ţării în care s-a născut şi pe care a iubit-o. Lumea miraculoasă a picturilor sale, țesute din fire de o coloratură extraordinară, este transmisă printr-un limbaj de artă decorativă uimitor şi inedit.

„De la creaţia domniei sale şi cunoştinţa persoană a început cariera mea în cadrul muzeului atunci cînd, în anul 1993, am lucrat la prima mea expoziţie de arta decorativa şi aplicată, dedicată unei pleiade remarcabile de artişti de arte aplicate, care au stat la baza artei decorative moderne moldoveneşti. Este foarte trist că artista a plecat în ajunul expoziției de tapiserie contemporană din colecția Muzeului Național de Artă al Moldovei, care este programată cu prilejul festivalului principal al covorului nostru moldovenesc „Covorul dorului". Și în acest titlu al festivalului, la fel ca şi în plecarea sa neașteptată există o semnificație misterioasă foarte subtilă și absolut inexplicabilă. Un sens care nu poate fi transmis în nici o altă limbă, nici rusă, nici cu atît mai mult engleză", a subliniat șefa sectorului de artă decorativă și sculptură modernă din cadrul Muzeului Național de Artă al Moldovei.


Potrivit ei, trebuie să te naști pe acest pămînt și să trăiești, să iubești această natură și aceşti oameni, să-ți apreciezi istoria și tradițiile pentru a simți și înțelege profunzimea imaginilor și simbolurilor inerente în cea mai feminină și cea mai călduroasă dintre toate artele – arta covorului. „Dumnezeu să o odihnească în pace! Îi invităm pe toți la expoziție în ziua de 16 decembrie, la care vor fi prezentate şi niște lucrări ale Elenei Rotaru, create de ea în perioada anilor 70-90 ai secolului trecut", a declarat Valeria Suruceanu prin intermediul unei reţele de socializare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?