X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

S-a afat cînd Germania redeschide granița pentru turiști

26 mai. 2020,, 20:00   Societate
3268 0

Guvernul german intenţionează să retragă din 15 iunie avertizările de călătorie în scop turistic către 31 de ţări europene dacă situaţia legată de noul coronavirus o va permite, a relatat marţi revista Focus, care a citat dpa, informează Reuters.

Executivul german urmează să adopte miercuri un document conform căruia vor fi permise călătoriile către celelalte 26 de state membre ale Uniunii Europene şi către Regatul Unit, precum şi către cele patru ţări non-membre UE aflate în spaţiul Schengen - Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia, transmite Agerpres.ro.

La 18 mai, ministrul de externe german Heiko Maas a anunţat că Berlinul speră să relaxeze o avertizare de călătorie privind toate deplasările peste hotare în scop turistic, măsură care este în vigoare pînă la 15 iunie.

De asemenea, potrivit AFP, guvernul german intenţionează să prelungească măsurile de distanţare fizică pînă pe 5 iulie, considerînd că epidemia de coronavirus ar reizbucni "foarte repede" în absenţa unor dispoziţii preventive.

Pregătit de cancelaria de la Berlin, acest document, care trebuie să fie discutat cu cele 16 landuri regionale, prevede mai ales menţinerea unei distanţe de cel puţin 1,5 metri între persoane.


Pînă la zece persoane - sau două familii - vor putea să se reunească "la domiciliu în camere închise" sau "în spaţii publice", potrivit acestui proiect de rezoluţie.

Documentul va fi publicat în contextul în care două landuri din estul ţării vor să ridice începînd din 6 iunie aproape toate restricţiile, fapt care a generat îngrijorare în restul ţării.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?