X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Rusia, condamnată la CtEDO, în cazul reținerii a doi reprezentanți Promo-Lex

29 iun. 2021,, 17:31   Societate
998 0

Federația Rusă va achita cîte 3 mii euro cu titlu de prejudicii morale și 1500 euro în calitate de costuri și cheltuieli lui Ion Manole și Alexandru Postica, ca urmare a incidentului de la podul de la Vadul lui Vodă în 2005.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a emiso hotărîre astăzi, 29 iunie, prin care a constat că Ion Manone și Alexandru Postica au fost victime ale detenției ilegale comise de către soldații ruși aflați la postul de menținere a păcii nr.9 de pe podul peste Nistru între or. Vadul lui Vodă și s.Coșnița.

Astfel, s-a reținut că la 19 iulie 2005, în jurul orei 20:10, doi membri ai Asociației Promo-LEX, Ion Manole și Alexandru Postica, care se deplasau de la terenurile aflate după traseul Rîbnița Tiraspol, unde se aflau într-o misiune de documentare, au fost reținuți la postul de menținere a păcii, amplasat în stînga Nistrului, în s. Coșnița.

Motivul reținerii a constat în faptul că o pasageră a celor doi ar fi făcut o poză a unui panou publicitar din apropierea postului nr. 9 cu inscripția „Drum bun – Raionul Dubăsari”. În urma opririi automobilului ofițerul rus, care îndeplinea funcția de șef al grupului de pacificatori, a cerut distrugerea pozei.

La solicitarea de a fi explicate care sînt temeiurile reținerii și de a fi întocmite actele corespunzătoare, ofițerul rus a devenit foarte agresiv, bruscînd și amenințînd persoanele reținute și solicitînd la telefon prezența superiorilor săi din Dubăsari. Acesta a blocat automobilul cu mijloacele speciale, ceea ce a determinat apariția unui ambuteiaj.


Incidentul a fost soluționat abia după miezul nopții, cînd reclamanții au fost lăsați să plece.

Prin Hotărîrea CtEDO s-a constatat violarea art. 5 paragraf 1 și art. 5 paragraf 4 al Convenției, ca urmare a lipsei de temeiuri legale a detenției reclamanților și a lipsa unor remedii pentru contestarea acestei detenții arbitrare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?