Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

România a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat

25 noi. 2020,, 20:30   Societate
61426 1

Comitetul Național pentru Situații de Urgenţă din România a actualizat lista țărilor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat.

Astfel, potrivit ultimei actualizări Republica Moldova nu se regăsește printre țările respective, semnificînd că cetățenii RM nu vor fi plasați în izolare/carantină la intrarea în România. Cu toate acestea, se mențin o serie de restricții pentru anumite categorii de persoane.

Ambasada RM în România a reamintit că începînd cu data de 14 noiembrie 2020, se prelungește cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul României, în conformitate cu prevederile Hotărîrii Comitetului Naţional pentru Situații de Urgență nr. 54 din 12 noiembrie 2020. Astfel rămîn în vigoare mai multe restricții:

„1. Restricții de intrare și categoriile exceptate Este menținută interdicția de intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini şi apatrizilor, cu o serie de excepții. Cetățenii Republicii Moldova, ca și ai altor state, care nu se încadrează în categoriile de excepții enumerate mai jos nu au dreptul de a intra pe teritoriul României, pe durata stării de alertă. Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetăţenilor străini şi apatrizilor, definiţi potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu următoarele excepţii:

a) membri de familie ai cetăţenilor romîni;


b) membri de familie ai cetăţenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori ai Confederaţiei Elveţiene, cu rezidenţă în România;

c) persoane care posedă o viză de lungă şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autorităţi ori un document echivalent acestora emis de autorităţile altor state, potrivit legislaţiei Uniunii Europene;

d) persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de şedere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetători în domeniul medical, cadre medicale pentru îngrijire geriatrică, precum şi transportatorii şi alte categorii de personal implicat în transportul de bunuri care asigură astfel de transporturi necesare;

e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi al organizaţiilor internaţionale, precum şi membrii familiilor acestora care îi însoţesc în misiuni permanente pe teritoriul României, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;

f) persoane în tranzit, inclusiv cei repatriaţi ca urmare a acordării protecţiei consulare;

g) pasageri care călătoresc din motive imperative;

h) persoane care au nevoie de protecţie internaţională sau din alte motive umanitare;

i) străinii şi apatrizii care călătoresc în scop de studii;

j) străinii şi apatrizii, lucrători înalt calificaţi, dacă angajarea acestora este necesară din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amînată sau desfăşurată în străinătate;

k) străinii şi apatrizii, lucrători transfrontalieri, lucrători sezonieri din agricultură, personal navigant maritim şi fluvial;

l) membrii delegaţiilor sportive internaţionale care participă la competiţii sportive organizate pe teritoriul României, în condiţiile legii;

m) membrii echipelor de filmare a producțiilor cinematografice sau audiovizual, personalul tehnic și artistic care participă la evenimentele culturale care se derulează pe teritoriul României, în baza unor relații contractuale dovedite sau a unor documente justificative. În absenţa unor reglementări contrare la nivel naţional, măsura stabilită nu se mai aplică cetăţenilor străini şi apatrizilor originari din sau rezidenţi în state terţe dinspre care, la nivel european, este stabilită ridicarea restricţiilor temporare asupra călătoriilor neesenţiale către Uniunea Europeană.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?