X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Riscurile curente de la frontiera de stat a R. Moldova, puse în discuție

21 sep. 2022,, 18:30   Societate
2538 0

Ieri, 20 septembrie 2022, șeful – adjunct interimar al Poliției de Frontieră Oleg Bucătaru a avut o întrevedere bilaterală cu Directorul pentru operațiuni al Centrului Sud-Est European de aplicare a Legii (SELEC) Romulus Ungureanu.

Pe agenda discuției s-au regăsit subiecte referitoare la riscurile curente de la frontiera de stat a Republicii Moldova (migrație ilegală, trafic de arme și muniții, droguri, trafic de ființe umane), generate de războiul din Ucraina, dar și măsurile întreprinse pentru prevenirea acestora.

În contextul crizei regionale, Oleg Bucătaru a exprimat dorința fortificării cooperării cu organizațiile internaționale și platformele de cooperare în domeniul aplicării legii, precum și identificarea noilor mecanisme ce vizează preluarea bunelor practici și implementarea acestora conform standardelor UE. La fel, șeful-adjunct s-a arătat interesat de suportul SELEC în vederea organizării operațiunilor comune și a unei conlucrări strînse cu statele membre UE, precum și studierea instrumentelor statelor din Balcanii de Vest, avînd în vedere că experiența acestora este una extensivă în combaterea criminalității transfrontaliere pe riscurile evidențiate.

Totodată, părțile au punctat că experiența altor conflicte armate ne arată că urmare a ostilităților militare, țările vizate cunosc o creștere considerabilă a fenomenelor de criminalitate, în special la capitolul traficul de armament, droguri și ființe umane. Astfel, scopul comun dintre Poliția de Frontieră și SELEC este de a întreprinde măsuri preventive pentru a nu admite impactul negativ al consecințelor războiului din Ucraina asupra Republicii Moldova.

La rîndul său, Directorul SELEC Romulus Ungureanu a manifestat deschidere pentru intensificarea cooperării bilaterale. De asemenea, a specificat că Organizația are ca scop asigurarea conlucrării și facilitarea măsurilor comune pentru a nu admite destabilizarea situației din regiune pe palierele evidențiate.


La final, delegația SELEC a fost salutată de șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi care a subliniat importanța și necesitatea dezvoltării cooperării existente. În acest sens, a fost susținută decizia de a coordona eforturile prin intermediul ofițerului de legătură al MAI detașat la SELEC și conlucrarea în vedere identificării instrumentelor pentru a face față provocărilor curente.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?