X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Reținere ca-n filme: Motivul pentru care doi bărbați au fost reținuți (VIDEO)

9 iul. 2020,, 12:33   Societate
3927 1

Doi bărbați, reținuți de procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu Inspectoratul Național de Investigații al IGP. Aceștia intenționau să vîndă 10 mii pastile de ecstasy, care ar costa patru milioane de lei pe piața tenebră.

Cei doi reținuți sînt originari din Anenii Noi și Chișinău, cu vîrste de 26 și respectiv 45 de ani. Ei acționau de comun acord, cu roluri bine determinate, în scopul punerii ilegale în circulație a drogurilor. În urma măsurilor speciale de investigație, a fost stabilit faptul introducerii drogurilor în Republica Moldova din Olanda. Drogurile erau destinate comercializării în zonele naționale de agrement. După stabilirea locului și timpului comercializării acestora, a devenit posibilă reținerea în flagrant a celor doi bărbați.

Operațiunea de reținere a comportat un grad de risc sporit, deoarece unul din figuranți era înarmat (fapt adeverit în timpul reținerii), comportamentul acestora dar și faptul că motorul automobilului de teren cu capacitate cilindrică puternică era mereu în funcțiune, a impus efectuarea intervenției de reținere în forță, prin implicarea Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger” a IGP. Arma figurantului era un pistol de model „TT”, pe care-l deținea legal.

Datorită proporțiilor deosebit de mari a substanțelor narcotice depistate, calificarea acțiunilor făptașilor este cea de comitere a unor infracțiuni deosebit de grave. Pentru asemenea infracțiuni, în cazul în care le va fi demonstrată vinovăția, aceștia riscă pedeapsă cu închisoare pentru un termen de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Investigațiile în acest dosar, în scopul stabilirii tuturor circumstanțelor, sînt în plină desfășurare. Prin urmare, procurorii PCCOCS au înaintat demers pentru plasarea acestora în arest, pentru un termen de 30 de zile.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?