X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

REŢETA ZILEI: Răcituri asortate

14 mai. 2023,, 18:30   Societate
1492 0

Mod de preparare:

Prelucraţi rasolul de porc, tăiaţi-l, spălaţi-l, la fel procedaţi şi cu găina, ceapa, legumele curăţaţi-le şi tăiaţi-le măşcat. (Ceapa şi morcovul le puteţi coace înainte de a le pune la fiert). Turnaţi peste carne apă sărată rece, adăugaţi piperul negru boabe şi fierbeți la foc încet timp de 2,5-4 ore, în dependenţă de cît de tînără e carnea. Nu adăugaţi apă în timpul fierberii. Fierbeţi limba în apa sărată separat de cealaltă carne pînă e gata. Pe parcursul fierberii scoateţi spuma şi grăsimea, fierbeţi rasolul de porc şi carnea de găină pînă cînd carnea se desprinde de oase. Scoateţi carnea din bulion, adăugaţi usturoiul mărunţit, strecuraţi bulionul, adăugaţi gelatina pe care aţi pus-o în prealabil la înmuiat, dizolvaţi-o şi aduceţi bulionul pînă la fierbere. Scoateţi carnea de găină de pe oase, puneţi-o de-o parte, scoateţi macra strat de pe rasolul de porc, faceţi-o ruladă, înveliţi-o în folie de aluminiu şi răciți-o sub o presă nu prea mare. Limba de vită fiartă curăţaţi-o. Fileul de găină, rulada din rasol şi limba tăiaţi-o felii, aranjaţi-o într-o farfurie, ornaţi-o cu legume, verdeaţă, ouă fierte etc. şi puneţi-o la rece ca să se prindă.

Ingrediente:

• 1 buc. de rasol de porc,
• 0,5 găină de casă,
• 1 limbă nu prea mare de vită,
• 2 morcovi,
• 1-2 cepe,
• 1 rădăcină de pătrunjel,
• sare,
• piper negru,
• 2-3 căţei de usturoi,
• 8 pahare de apă,
• 1 lingură de gelatină.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?