Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Restricțiile impuse în raionul Rîșcani vor fi revizuite

18 oct. 2020,, 16:00   Societate
5004 0

Update 16.00

Carantina de la Rîșcani s-a încheiat înainte să înceapă. Președintele raionului a scris pe Facebook că deciziile adoptate sîmbătă de Comisia raională de Sănătate Publică nu sînt valabile. Vasile Secrieru a menţionat că hotărîrile au fost aprobate în perioada în care se afla în concediu, deși trebuiau discutate cu toți factorii de decizie, astfel ca cetăţenii să nu aibă de suferit.

12.00 - Restricții mai dure pentru locuitorii din Rîșcani, după ce Comisia raională de Sănătate Publică a emis cod roșu de alertă.

Decizia a fost luată pentru a combate răspîndirea noului coronavirus în teritoriu. Restricțiile vor intra în vigoare luni şi vor fi valabile timp de două săptămîni, transmite publika.md.

Conform deciziei, se interzice organizarea nunților, cumetriilor, a zilelor de naștere și a altor evenimente. De asemenea, sînt restricționate și ceremoniile religioase, cu excepţia înmormîntărilor și a botezurilor, însă numărul participanților este limitat la 10 persoane.

Transportul public din oraşul Rîșcani nu va circula în weekend. Piețele își vor opri activitatea începînd cu joia viitoare. Își suspendă activitatea și unitățile de alimentație publică. Instituțiile de învățămînt din orașul Rîșcani, satele Costești, Corlăteni și Singureni vor desfăşura orele doar de la distanță.


Va fi suspendată activitatea sălilor de fitness și a școlii sportive, iar evenimentele cultural sportive sînt interzise. Nerespectarea acestor cerințe va fi sancționată conform legislaţiei.

De la începutul pandemiei, în raionul Rîșcani au fost înregistrate peste 500 de îmbolnăviri şi 18 decese provocate de COVID-19.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?