X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Republica Moldova și Republica Irak vor începe negocieri asupra Acordului de colaborare economică

7 mar. 2019,, 18:45   Societate
2347 0

Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul cu privire la inițierea negocierilor asupra proiectului Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Irak privind colaborarea economică.

Potrivit unui comunicat de presă, scopul principal al Acordului este intensificarea relațiilor economice între cele două țări, care va contribui la sporirea şi diversificarea relațiilor bilaterale pe următoarele domenii: industrie, infrastructură, tehnologia informației şi comunicațiilor, transport, comerț şi investiții, energie, businessul mic şi mijlociu.

Republica Moldova şi Republica Irak, în corespundere cu prevederile Acordului și legislația națională, vor încuraja participarea la tîrguri, expoziții, simpozioane şi alte evenimente menite să promoveze şi să dezvolte cooperarea între cele două state, precum și vor efectua schimb de informații privind situația economică a statelor, schimb de acte normative şi programe economice, precum şi alte informații economice de interes reciproc.

De asemenea, Moldova și Irak vor încuraja schimbul de vizite a delegațiilor comerciale în vederea explorării unor eventuale proiecte comune în diverse domenii de cooperare economică.

Ministerul Economiei și Infrastructurii va fi organul responsabil de desfășurarea procesului de negocieri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?