X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Republica Moldova participă la Adunarea Uniunii Interparlamentare

15 oct. 2019,, 12:00   Societate
2008 0

Republica Moldova participă la cea de-a 141-a Adunare a Uniunii Interparlamentare (UIP) și reuniunile aferente, care se desfășoară, în zilele de 15-17 octombrie, la Belgrad, informează NOI.md.

Potrivit informației din comunicatul de presă de la parlament, în cadrul acestui eveniment vor fi abordate mai multe probleme ce țin de colaborarea interparlamentară la nivel global, inclusiv consolidarea dreptului internațional și rolul și contribuția parlamentelor la cooperarea regională; rolul organelor legislative la asigurarea dreptului la sănătate; rapoarte ale comisiilor permanente pentru pace și securitate internațională; pentru dezvoltare durabilă, finanțe și comerț; pentru afacerile Națiunilor Unite.

Republica Moldova este reprezentată de către Victor Bologan, șeful Delegației Parlamentului țării noastre la Uniunea Interparlamentară. Acesta va ține un discurs în cadrul dezbaterilor generale, cu tema ”Consolidarea dreptului internațional: roluri și mecanisme parlamentare, precum și contribuția cooperării regionale”.

UIP este organizația globală a parlamentelor naționale, cu sediul la Geneva, care întrunește 179 de parlamente și 12 membri asociați. În acest an, Uniunea Interparlamentară își marchează cea de-a 130 aniversare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?