Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Republica Moldova marchează cea de-a 26-a aniversare a Constituției

29 iul. 2020,, 09:43   Societate
3247 0

Astăzi, Republica Moldova marchează cea de-a 26-a aniversare a Constituției. Cu această ocazie, prim-ministrul țării, Ion Chicu a venit cu un mesaj.

”Este ziua în care sărbătorim nu doar Legea supremă, dar și tot ce am obținut odată cu adoptarea ei - statul de drept, democrația și libertatea.

Momentul adoptării a fost un experiment revoluționar în democrația țării noastre și a generat idei, speranțe și oportunități pentru oameni. Constituția reflectă valorile pe care noi le prețuim ca popor și idealurile spre care aspirăm ca societate, garantează pluralismul de idei și protejează drepturile și libertățile omului”, a scris Chicu.

Potrivit lui atîta timp cît există Constituția putem fi protejați de experimente politice asupra statului și oamenilor.

”Valorile constituționale vor deveni o realitate atunci cînd fiecare dintre noi va deveni purtătorul acestor valori.

În calitate de Prim-ministru, voi urmări în continuare respectarea Legii fundamentale și buna funcționare a autorităților publice. Guvernul va continua să implementeze reformele necesare pentru construirea unui viitor democratic, pentru îmbunătățirea nivelului de trai și sporirea bunăstării oamenilor.


Stimați cetățeni, cu ocazia celebrării celei de-a 26-a aniversare a adoptării Constituției, în numele Guvernului, vă adresez sincere felicitări și vă îndemn ca împreună să veghem la respectarea principiilor și valorilor consfințite în Legea supremă și să asigurăm astfel edificarea unei societăți libere și prospere, în care fiecare cetățean să fie valorificat, protejat de lege și mîndru de țara sa”, a mai scris premierul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?