X 
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

Reprezentantul unei companii de transport acuză ANTA de „atac raider”

16 dec. 2021,, 12:48   Societate
2340 0

Alexandru, reprezentant al unei companii de transport din țară afirmă că a fost ținta unui atac raider din partea ANTA. Atît lui cît și altor transportatori nu li se permite schimbarea gării unde doresc să se deservească, alta decît cea din centru.

„În vară, eu am primit o notificare de la Gările Auto Moderne, firma care a făcut parteneriat cu statul, prin care am fost anunțat că din data de 1 august, contractul cu Gările Auto Moderne, filiala centru, se rezliliază și toți vor merge la Gara de Nord. Eu, conform codului, în orașul în care sunt mai multe autogări am dreptul să îmi aleg locul de unde vreau să mă deservesc. Eu mi-am ales o altă autogară privată și am notificat ANTA pe 2 august. De atunci și pînă acuma nu am obținut aviz de înclocuirea autogării. Cu atît mai mult, o altă asociație a unui concurent de al meu pe ruta Chișinău-București a făcut sesizare la ANTA. Aceasta avînd notificările noastre și cerințele de a modifica locul de îmbarcare, ei au dispus controale la această autogară și mie inclusiv, ca să constate că eu nu pornesc din locul de unde am autorizație”, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md.

Totodată, acesta anunță că a primit ultimatum de la ANTA că în cazul în care nu se va deservi de la autogara centru, va încălca codul transportului și îi vor fi retrase toate autorizațiile. La moment, transportatorul are 6 curse Chișinău-București.

Amintim că, astăzi, 16 decembrie, a avut loc un protest repetat al transportatorilor. Asociația Patronală a Operatorilor de Transport Auto insistă pe majorarea tarifelor reieșind din scumpirea carburanților, a pieselor de schimb și serviciilor de reparații auto. Totodată, transportatorii cer lichidarea schemelor de la „Gările Auto Moderne” și Gara de nord. Conform protestatarilor, MIDR nu a întreprins careva acțiuni pentru a efectua calculele necesare și a aproba un nou tarif pentru serviciile de transport și serviciile de autogară.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?