X 
Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Reparația drumului Hînceşti-Leuşeni trebuie sfîrșită pînă în luna noiembrie

9 mai. 2019,, 16:15   Economie
3054 0

Reparația drumului Hînceşti - Leuşeni trebuie încheiată pînă în luna noiembrie.

În caz contrar, contractul cu firma din Azerbaidjan, care efectuează lucrările, va fi reziliat. Condiţiile au fost anunţate de autorităţi, care susţin că reconstrucţia drumului întîrzie deja de trei ani.

Reparația drumului de aproximativ 37 de kilometri a început în 2014, iar termenul de executare, conform contractului, era de doi ani.

Lucrările nu sînt gata nici pînă astăzi, iar şoferii sînt nemulţumiţi că trebuie să circule prin gropi:

Reprezentanţii companiei azere au însă o explicaţie.

"Se mai întîmplă. Totul depinde de condiţiile meteo. La voi vremea e ploioasă, lucrările întîrzie, în rest, totul va fi bine", a menţionat Seymur Mehditev, şef de şantier.

În prezent, compania de construcţii plăteşte penalizări pentru fiecare zi de întîrziere.

Dacă muncitorii nu vor termina lucrările pînă în noiembrie, contractul va fi reziliat, iar compania va trebui să întoarcă 15 la sută din valoarea contractului.

Bugetul pentru reabilitarea drumului Hînceşti - Leuşeni este de 19 milioane de euro. Banii au fost împrumutaţi de la Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Anul trecut, Ministerul Economiei şi Infrastructurii a reziliat şapte contracte încheiate cu companii străine de construcţii a drumurilor, care nu şi-au onorat obligaţiunile.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?