X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Relațiile interetnice, subiect de discuție la președinție

24 ian. 2022,, 15:01   Societate
3052 1

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale, Kairat Abdrakhmanov. Oficialii au discutat despre situația curentă în domeniul relațiilor interetnice din țara noastră, dar și despre cooperarea cu această structură a OSCE.

Șefa statului a menționat că pentru autoritățile Republicii Moldova este prioritară consolidarea societății, astfel încât fiecare cetățean să se simtă sigur, să se bucure de drepturi egale și să știe că are șanse de dezvoltare personală și profesională. Un element al coeziunii sociale ar putea fi programele prin care membrii comunităților etnice să învețe limba de stat, dar și, în paralel, limba lor maternă.

Președinta Maia Sandu a mulțumit OSCE pentru asistența acordată în procesul de elaborare a Strategiei de consolidare a relațiilor interetnice în Republica Moldova pentru anii 2017-2027. La fel, ea și și-a exprimat convingerea că parteneriatul cu OSCE contribuie la integrarea comunităților culturale, la valorificarea diversității etnice și lingvistice din țara noastră, și la promovarea unei societăți unite.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?