Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Regizor moldovean, premiat în cadrul unui festival internațional

7 noi. 2019,, 17:00   Societate
2159 0

Regizorul moldovean Dumitru Grosei a obținut Marele Premiu la prima ediție a Ethos Film Fest 2019, pentru filmul intitulat „Călărași – Un ținut la poarta raiului”. Evenimentul s-a desfășurat la Bistrița, în perioada 4 – 6 noiembrie, iar filmul regizorului moldovean a concurat cu alte 40 de filme etnografice realizate în 21 de ţări din întreaga lume.

Festivalul îşi propune descoperirea şi punerea în valoare a producţiilor de film şi fotografie cu tematică etnografică, avînd ca scop principal cercetarea, promovarea şi valorificarea specificului cultural etnografic local, naţional şi internaţional.

Filmul va mai avea în curînd 2 proiecții importante la Festivalul Filmului European, dedicat Conservării Patrimoniului Cultural la Baku, unde prezența regizorului va fi posibilă cu susținerea Centrului Național al Cinematografiei din Moldova și la Atena, unde proiecția este organizată de Asociația Doremi.



Menționăm că din iulie 2018 pînă acum, filmul „Călărași – un ținut la poarta raiului”, a adunat 23 de selecții și 6 premii în țări ca: SUA, Rusia, Italia, Grecia, Olanda, România, India, Letonia, Iran, Iraq, Azerbaidjan, Bosnia – Herțegovina și Brazilia.



0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?