X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Reacția Mitropoliei privind decizia CEDO în cazul cuplurilor LGBT

31 ian. 2023,, 08:45   Societate
3063 1

Mitropolia Republicii Moldova a venit cu o reacție, după ce Curtea Europeană a Drepturilor Omului a obligat toate statele membre ale Consiliului Europei, inclusiv Moldova, să instituie o formă legală de protecție a cuplurilor formate din persoane de același sex.

Reprezentanții Bisericii Ortodoxe susțin că o astfel de decizie contravine conștiinței ortodoxe și istorice a poporului și că cea mai timidă tentativă de a înregistra legal un cuplu gay în țara noastră va fi urmată de o reacție pe măsură, notează ntv.

Într-un comunicat emis de Mitropolie se menționează că în țara noastră cetățenii creștin-ortodocși nu reprezintă un segment din societate, ci o covîrșitoare majoritate. Astfel, reprezentanții Bisericii Ortodoxe s-au adresat către autoritățile statului să țină cont de faptul că votul pentru conducerea țării a fost oferit de către o majoritate și nu o minoritate. ”

...Cea mai timidă tentativă de a înregistra legal un cuplu gay în Țara noastră, va fi urmată de o reacție pe măsură, deoarece astfel de decizii contravin conștiinței eminamente ortodoxe și istorice a poporului. Biserica Ortodoxă din Moldova îndeamnă credincioșii să ia atitudine, evident, strict în limitele permise de legislația în vigoare, pentru ca o asemenea legalizare și promovare a păcatului să nu aibă loc... Credem că acum e momentul ca fiecare dintre noi, inclusiv legiuitorii țării, să-și pună întrebarea și să-și răspundă sincer:

De partea cui sînt? Cea a unui popor care de secole a luptat și și-a cîștigat dreptul la existență prin semnul Sfintei Cruci sau de partea celor care vor să ne aducă în Europa prin legiferarea unor păcate strigătoare la cer? Stimați reprezentanți ai puterii, nu sînteți veșnici pe tronul cîrmuirii și de domniile voastre depinde cum veți rămîne înscriși în istorie: ca niște oameni cu demnitate, care respectă istoria, tradiția, cultura și credința poporului care v-a oferit încrederea sau ca niște trădători care promovează ”valori” străine acestui neam, de dragul unor trecătoare beneficii și recunoștințe”, - se menționează în comunicat. Anterior, agentul guvernamental, reprezentantul Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Dumitru Obadă, a declarat că această decizie nu obligă autoritățile statului nostru să execute prevederile Curții Europene, însă în cazul în care ar exista o cerere la nivel național, trebuie să se țină cont de hotărîrile instituției europene.


Decizia CEDO prin care obligă toate statele membre a Consiliului Europei să instituie o formă legală de protecție a cuplurilor formate din persoane de același sex a fost aprobată în 17 ianuarie. Hotărîrea vine în urma examinării sesizărilor a trei cupluri LGBT din Federația Rusă, care au cerut dreptul la căsătorie. Potrivit deciziei, în cazul Fedotova și alții împotriva Federației Ruse, toate statele semnatare ale Convenției Europene a Drepturilor Omului trebuie să adopte o formă juridică de recunoaștere a familiilor formate din persoane de același sex și să creeze un cadru legal, care să protejeze traiul în comun a acestor cupluri.

Republica Moldova a devenit membră a Consiliului Europei în luna iulie 1995 și a ratificat Convenția europeană a drepturilor omului pe data de 24 iulie 1997.

23
1
0
0
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?