X 
Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

Reacția Ministerului Sănătății, după protestul mamelor împotriva diagnozelor false

14 aug. 2018,, 07:40   Societate
2798 2

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale (MSMPS) a venit cu o reacție după ce un grup de mămici au ptotestat astăzi, 13 august, în fața instituției.

Asta după ce pediatrul Mihai Stratulat a anunțat despre sistarea activității grupului „Ask a Doctor”, decizie luată în legătură cu ultimele evenimente din sistemul medical. Astfel, întrun comunicat, MSMPS a menționat că „este întotdeauna deschis pentru o comunicare eficientă cu populația, pentru a identifica soluții privind problemele semnalate”.

Mămicile și-au arătat nemulțumirea privind problemele din sistemul de sănătate ce țin de stabilirea diagnosticului copiilor cu pneumonie și administrarea frecventă a antibioticilor în tratamentul bolilor respiratorii, cît și comunicarea defectuoasă între medici și pacienți.

În acest context, Rodica Scutelnic, împreună cu specialiștii Ministerului în domeniul pediatriei, neonatologiei, membrii Comisiei Ministerului care au examinat calitatea asistenței medicale acordate copiilor în cadrul IMSP Spitalul Clinic Municipal pentru Copii nr. 1 și Spitalul Clinic Municipal nr. 1, prezenți la discuții, au identificat și propus grupului de mămici soluții pentru a contribui împreună la îmbunătățirea asistenței medicale acordate copiilor în instituții.

În acest sens, urmează ca mămicile să fie incluse ca membri ai grupului de lucru care va revizui Protocoalele Clinice Naționale în domeniul pediatriei și neonatologiei, cu introducerea unui nou compartiment „Cultura comunicării medic-pacient”, unde acestea vor lucra împreună cu specialiștii pentru a propune cele mai eficiente metode de comunicare și informare a pacienților în stabilirea diagnosticului și tratamentului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?