X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Raportul de evaluare a performanțelor lui Stoianoglo ar putea să nu fie examinat de CSP

18 mai. 2022,, 10:40   Societate
2905 0

Raportul de evaluare a performanțelor procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, ar putea să nu fie examinat în cadrul ședinței de miercuri, 18 mai, a Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), așa cum a fost planificat.

Unul dintre avocații lui Stoianoglo cere suspendarea examinării, iar solicitarea a fost inclusă suplimentar pe ordinea de zi. Între timp, un alt avocat al procurorului suspendat anunță că instanța a găsit drept „ilegală” cercetarea din biroul de serviciu al procurorului general, din noiembrie trecut, transmite Noi.md cu referire la tv8.md.

În cadrul ședinței de miercuri, 18 mai, CSP ar urma să examineze raportul Comisiei de evaluare a performanțelor procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo. Documentul a fost emis la începutul lunii mai, iar calificativul - nesatisfăcător.

Raportul Comisiei a fost prezentat Consiliului Superior al Procurorilor, pentru examinare și adoptarea unei decizii în privința lui Alexandr Stoianoglo. Potrivit ultimelor modificări operate la legea cu privire la procuratură, dacă activitatea lui Stoianoglo va obține calificativul „nesatisfăcător”, acesta ar urma să fie demis de către șefa statului, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor.

Respectiv, chestiunea a fost inclusă pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a CSP, care urmează să înceapă la ora 15.00. Între timp, suplimentar pe agenda Consiliului a fost inclusă suplimentar solicitarea unuia dintre avocații procurorului general suspendat. Iurie Mărgineanu cere „suspendarea examinării raportului privind evaluarea performanțelor procurorului general suspendat de drept din funcție, Alexandr Stoianoglo”.


„Constatarea judecătorească a ilegalității acțiunilor procurorilor din data de 8 octombrie 2021 de a cerceta biroul de serviciu al Procurorului General, Alexandr Stoianoglo, vin să confirme faptul că scopul scuză mijloacele... Profesioniștii în domeniu înțeleg că probele ridicate din spații care nu au fost sigilate și în care au avut acces un număr nelimitat de persoane nu pot fi luate în considerație în cadrul unui proces penal corect. Relevant este și faptul că plîngerea respectivă împotriva acțiunilor ilegale ale procurorilor a fost examinată timp de aproape jumătate de an, alte plîngeri asupra altor acțiuni ilegale ale procurorilor sînt încă în curs de examinare, ceea ce denotă lipsa dorinței sau frica judecătorilor de instrucție de a se pronunța asupra ilegalităților comise în privința lui Alexandr Stoianoglo”, scrie avocatul Vasile Gafton.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?