X 
Transnistria stiri: 1421
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3992

"Pumni". Povestea uimitoare a monumentului victimelor fascismului

27 ian. 2022,, 16:42 (reactualizat 27 ian. 06:30)   Societate
8082 1

În fiecare an, pe 27 ianuarie, în întreaga lume progresistă este marcată Ziua de Comemorare a Victimelor Holocaustului,, una dintre cele mai tragice date din istoria poporului evreu și a întregii omeniri, relatează Noi.md.

Anume în această zi, acum 79 de ani, trupele sovietice au eliberat lagărul de concentrare de la Auschwitz, unde, potrivit datelor istorice, au fost uciși cel puțin 1,5 milioane de oameni, majoritatea evrei. Holocaustul a lăsat o amprentă în istoria Moldovei contemporane, însă pînă astăzi paginile acelor zile sîngeroase sînt puțin studiate.

Unul dintre principalele simboluri ale memoriei victimelor Holocaustului din Moldova a fost monumentul „Victimelor fascismului”, cunoscut sub numele de „Pumni”, o operă a vestitului pictor monumentalist moldovean Aurel David, autor al celebrei lucrări „Arborele Eminescu” și al mozaicului „Plugarul Universului” de pe fațada Centrului Republican de Tineret .

Monumentul victimelor fascismului este situat în sectorul Rîșcani, cartierul Poșta Veche. A fost instalat în 1991 la locul execuției în masă a evreilor, țiganilor, rușilor și moldovenilor de către naziști. Istoria creării acestei compoziții puternice este foarte simbolică. Maestrul a fost atît de cufundat în procesul creativ de realizare a monumentului, încît nu a calculat dimensiunile acestuia, care erau incomparabile cu atelierul în care lucra. Sculptorul Aurel David a fost nevoit să spargă peretele atelierului său pentru a scoate macheta monumentului pentru turnarea ulterioară și montarea lui. Se știe că acest fapt a fost surprins de regretatul fotograf moldovean Nicolae Răileanu. Urmele acestui zid restaurat pot fi încă văzute în curtea din spate a atelierului din capitală, situat pe strada Dimo, 5/4, în sectorul Rîșcani.


Monumentele victimelor nazismului, fascismului sau Holocaustului sînt proprietate publică în Moldova, acestea regăsindu-se în capitală - Chișinău, Orhei, Bălți, Rîbnița, Soroca, Bender, Perepeni. Menirea lor este să nu permită oamenilor să uite lecțiile tragice ale istoriei prin care au trecut victimele fasciștilor.

Anna Russu

20
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?