Transnistria stiri: 1379
Eurovision stiri: 499
Preşedintele stiri: 3987

Protestele faţă de intenţiile Ucrainei de a construi 6 hidrocentrale noi pe Nistru

31 oct. 2018,, 12:00   Societate
2845 0

Intenţiile Ucrainei de a construi şase hidrocentrale electrice noi în cursul superior al rîului Nistru provoacă o rezistenţă dură din partea societăţii civile şi a instituţiilor ştiinţifice din regiunile de vest al Ucrainei, iar acest protest riscă să se intensifice după alegerile din Ucraina şi din Moldova.

Este o opinie expusă de către preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Ocrotitorilor Fluviului Nistru ECO-Tiras, Ilie Trombiţchi, care a menţionat că este puţin probabil ca situaţia privind intenţiile Ucrainei de a construi şase hidrocentrale noi în cursul superior al Nistrului să se rezolve pînă la sfîrşitul alegerilor, care, în anul ce vine, sînt preconizate în ambele ţări, transmite Noi.md.

Potrivit lui Ilie Trombiţchi, în prezent, între Chişinău şi Kiev, practic, nu este abordată problema construcţiei de hidrocentrale mici pe Nistru, iar dialogul existent la moment ţine, în cea mai mare parte, de dezbateri pe marginea proiectului Acordului privind managementul nodului hidroenergetic de pe Nistru.

În acelaşi timp, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Ocrotitorilor Fluviului Nistru ECO-Tiras a amintit că, atunci cînd, în februarie, 2017, prim-ministrul Moldovei, Pavel Filip, a abordat acest subiect la întrevederea cu omologul său ucrainean, Vladimir Groisman, ultimul a declarat că lucrările de construcţie vor începe neapărat, aşa cum este prevăzut de Programul de dezvoltare a sectorului hidroenergetic al Ucrainei.

Ilie Trombiţchi a menţionat că intenţiile privind construcţia noilor hidrocentrale pe Nistru se confruntă cu o puternică rezistenţă atît din partea societăţii civile, cît şi a instituţiilor ştiinţifice din regiunile de vest ale Ucrainei, exprimîndu-şi speranţa că, treptat, se va activiza şi populaţia celor două ţări împotriva acestei idei. Totodată, multe vor depinde de situaţi apolitică din cele două ţări, de opinia publică din ele.


Preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Ocrotitorilor Fluviului Nistru ECO-Tiras, Ilie Trombiţchi, este de părere că după alegerile din Ucraina şi din Moldova, în cele două state va creşte activismul în această problemă din partea autorităţilor şi, respectiv, a societăţii civile.

Potrivit lui, principalul pericol pentru Moldova în cazul apariţiei noilor hidrocentrale, constă în reducerea nivelului de apă în fluviul Nistru, care, deocamdată, este greu de prezis cu exactitate. Ilie Trombiţchi a amintit că, anterior, Ucraina şi Moldova au semnat Acordul privind cooperarea în domeniul protecției și dezvoltării durabile a bazinului rîului Nistru. Înţelegerile prevăd că ambele ţări vor fi preocupate de întreg bazinul rîului Nistru. „De aceea, pentru noi este importantă nu doar partea moldovenească a acestui document, ci şi cea ucraineană. Toate problemele trebuie să fie reglementate împreună, într-o manieră complexă, pentru a păstra diversitatea biologică în tot bazinului rîului Nistru”, a spus el.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?