Protest la Ialoveni. Oamenii cer demisia președintelui de raion

Protest la Ialoveni. Oamenii cer demisia președintelui de raion

S-au adunat în fața Consiliului Raional și au scandat pentru demiterea președintelui raionului.


Un grup de locuitori ai orașului Ialoveni au organizat la primele ore ale dimineații un protest. Oamenii au cerut demisia lui Ghenadie Sajin, dar și a unor consilieri locali.


Manifestanții s-au echipat cu pancarte pe care era scris: „Sajin demisia”, „Ai ajuns prin căi meschine, președinte de raion, locul tău la dubă e, și curcanii din raion”, scrie tv8.md. 


Cetățenii au mai cerut și demisia  consilierilor locali Istratiev Victor și Oleg Mereacre. Aceeași sursă notează că niciunul dintre reprezentanții instituției nu a ieșit să vorbească cu protestatarii.


Premierul Maia Sandu i-a solicitat luni ministrului Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan să inițieze o procedură de cercetare disciplinară a șefului Agenției de Supraveghere Tehnică, Ghenadie Sajin, care este și președintele raionului Ialoveni. 


Sajin este președintele organizației teritoriale Ialoveni a Partidului Democrat din Moldova. În trecut, Sajin a fost administratorul firmei Finpar Invest, afiliată președintelui PD, Vlad Plahotniuc.


Potrivit anticoruptie.md, Sajin era cunoscut drept unul dintre numeroşii administratori ai afacerilor liderului Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc. Începînd cu 2009, el a fost adjunct, apoi director al firmei Finpar Invest, care deţine mai multe terenuri şi clădiri în Capitală.


Urmărește-ne pe Facebook, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load