X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Protest în fața Guvernului

13 iul. 2022,, 14:06   Societate
3403 0

În fața Guvernului Republicii Moldova are loc un protest al membrilor sindicatului Universității Agrare care se declară împotriva reformei propuse de ministerul Educației prin care se prevede lichidarea instituției de învățămînt, informează Noi.md.

Pe pancartele protestatarilor scrie: ”Reforma - Da! Absorbția - Nu!”; ”Astăzi vindeți Agrara, mîine toată țara!”.

Protestatarii cer schimbarea atitudinii guvernării față de acest proces de reformare a învățămîntului superior.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării a anunțat începutul reorganizării sistemului de învățămînt superior. Potrivit ideii ministerului, 5 universități de stat și 18 institute științifice vor fi absorbite de patru instituții mai mari – Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă” și Academia de Studii Economice din Moldova. Ministerul explică reforma sistemului de învățămînt superior prin reducerea numărului de studenți și mijloace financiare limitate.

Potrivit autorităților reforma va aduce o plus valoare invățămîntului superior din țara noastră, studenții avînd posibilitatea să învețe în niște instituții mai dezvoltate.


Așa cum a anunțat conducerea sa săptămîna trecută, intenționează să efectueze reorganizarea sistemului de învățămînt superior, subliniind o serie de măsuri: în primul rînd, să unească mediul universitar cu cel de cercetare, concentrînd atît resursele umane, cît și cele financiare; în al doilea rînd, să apropie cercetarea științifică de studenți prin integrarea institutele de cercetare în structura universităților; în al treilea rînd, să aloce resurse financiare suplimentare pentru sprijinirea procesului de modernizare a învățămîntului superior și a sectorului de cercetare.

Autoritățile menționează că va dispărea doar funcția de rector, profesorii își vor păstra toți locurile de muncă, iar bunurile vor fi transmise în gestiunea instituțiilor care vor absorbi universitățile reformate.

3
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?