X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Proiectul de lege care decide soarta magazinelor duty-free, pe masa deputaților

29 sep. 2022,, 14:43   Societate
2289 0

Proiectul de lege pentru eliminarea regimului duty-free pe teritoriul Republicii Moldova a fost examinat în cadrul Comisiei economie, buget și finanțe. Membrii comisiei au susținut modificările respective la Codul vamal și la Codul fiscal și vor înainta proiectul pentru dezbateri în prima lectură în plenul Legislativului.

Scopul proiectului de lege este promovarea principiului de echitate fiscală prin aplicarea impozitelor asupra mărfurilor ce sînt comercializate pe teritoriul țării, inclusiv în unitățile comerciale amplasate în zonele vamale.

După adoptarea legii, magazinele duty-free vor activa pînă la expirarea licenței curente (în cazul Aeroportului Internațional Chișinău termenul este decembrie 2022). ”Aceasta nu înseamnă că punctele comerciale vor fi interzise. Acestea vor putea fi instalate în zonele speciale, doar că de acum încolo vor achita taxele, ca și oricare alt antreprenor”, explică autorii proiectului de lege.

Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați ai Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?