X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Proiectul celor 300 de terenuri sportive, promise de Președinție, oprit

26 mai. 2020,, 13:30   Societate
2707 0

Deși Președinția a promis, încă în 2017, construcția a 300 de terenuri sportive, proiectul grandios a fost stopat. Și asta pentru că s-au terminat banii. Cel puțin, asta este explicația acordată de șeful statului, Igor Dodon, în cadrul unui interviu pentru AGORA.

„Cîteva zeci au fost construite. Din lipsă de finanțare, nu s-a mers masiv peste tot. Eu am adresat o scrisoare dlui Erdogan, l-am rugat să ne ajute. Am discutat cu el în decembrie, când fost în vizită oficială în Turcia. Ne-a promis că o să ne ajute. Am expediat o scrisoare și la TIKA, și am rugat să ne ajute cu implementarea acestui proiect. Chiar recent am discutat cu consilierii, sper că vom avea susținere. Căutăm finanțare pentru un așa proiect. Voi face tot posibilul să găsim finanțare ca ele să fie construite. Câți bani o să fie, atât o să construim”, a declarat Igor Dodon.

Menționăm că cele 300 de terenuri sportive urmau să fie gata la finele anului 2020. Proiectul de sub egida președintelui urma să fie finanțat de fundațiile „Din Suflet” și „Iubesc Moldova”, donatorii cărora nu sunt cunoscuți.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?