X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Procurorii vor cere agravarea pedepsei pentru autorul omorului de la Puhăceni

2 apr. 2021,, 10:26   Societate
665 0

Un locuitor al satului Puhăceni, raionul Anenii Noi a fost condamnat la 21 de ani de detenție pentru cinci capete de acuzare, printre care: omor intenționat, tentativă de omor intenționat, violența săvârșită asupra unei persoane cu funcție de răspundere, precum și două episoade de huliganism.

Cazul a avut loc pe 15 iunie 2020, după ce inculpatul, împreună cu alți doi consăteni, au petrecut pe malul râului Nistru, iar spre seară întrei ei s-a iscat o ceartă. După ce s-ar fi îmbrâncit, inculpatul a fugit acasă de unde a luat trei cuțite și a revenit la victime, pe una înjunghiind-o mortal, iar pe cealaltă – rănind-o, fiind oprit de un martor.

Imediat după crimă agresorul a fost reținut și până la sentință s-a aflat în custodia statului.

De asemenea, potrivit materialelor, acesta mai este învinuit că în toamna anului 2019 ar fi maltratat și agresat mai multe persoane, inclusiv primarul localității, care se adunase în centrul satului pentru a sărbători hramul localității. Ulterior, fiind în stare de ebrietate alcoolică, acesta a aplicat violența și asupra oamenilor legii, chemați să intervină la fața locului.

Inculpatul are 24 de ani, iar acum câțiva ani a fost militar înrolat în Legiunea franceză.


Procuratura raionului Anenii Noi, care a solicitat condamnarea inculpatului la 25 de ani de închisoare, consideră sentința prea blândă în raport cu faptele imputate și anunță că o va contesta în condițiile legii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?