X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Procurorii din Consiliul Superior al Procurorilor se arată nemulțumiți de amînarea frecventă a ședințelor

26 ian. 2023,, 08:32   Societate
2517 0

Procurorii din Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) se arată nemulțumiți de amânarea frecventă a ședințelor. Potrivit acestora, absența unor membri non-procurori de la ședințe dă „impresia creării artificiale a impedimentelor în examinarea unor subiecte ce comportă un interes special”. „Situația se prezintă a fi una tristă și îngrijorătoare”, au mai menționat procurorii, notează tv8.

„Printr-o asemenea conduită neloială au fost desconsiderate timpul, diligența și așteptările titularilor procedurilor ca demersurile și cererile lor să fie examinate în termenele consemnate oficial în agenda Consiliului Superior al Procurorilor.

Toate aceste aspecte determină inclusiv riscul creării unei puternice impresii că există anumite aranjamente și/sau trucări privind soluțiile ce urmează a fi adoptate de Consiliul Superior al Procurorilor, or, asemenea percepții trebuie evitate, deoarece afectează credibilitatea instituției.

În opinia noastră, situația se prezintă a fi una tristă și îngrijorătoare, și, lăsând deoparte emoțiile, evaluarea strict „tehnică” a acestor aspecte, ar putea lăsa percepția că din partea unor membri non-procurori, intenționat se blochează activitatea Consiliului Superior al Procurorilor, fapt care golește de conținut orice inițiativă de reforme”, se arată într-un comunicat al CSP.

Procurorii subliniază că au primit mai multe informații privind „revoltele exprimate de către cetățeni și de către procurori, în opinia cărora frecvența amânărilor ședințelor Consiliului Superior al Procurorilor este inexplicabilă, iar blocajele intervin mai cu seamă atunci când în agendă sunt incluse subiecte legate de numiri și promovări în sistem”.


„Imaginea Consiliului Superior al Procurorilor a fost intens criticată, menționându-se în spațiul public, de către mulți demnitari, că sunt necesare restructurări pentru a asigura că membrii aleși/desemnați își exercită atribuțiile cu neîndoielnică imparțialitate. Totuși, vrem să subliniem că în actuala componență activă a Consiliului Superior al Procurorilor ponderea o dețin membrii non-procurori, iar majoritatea dintre aceștia își exercită calitatea începând cu octombrie 2021, ceea ce exclude eventualele critici privind existența unui corporatism profesional al procurorilor.

Adițional, consemnăm că și anterior ne-am exprimat poziția cu referire la necesitatea unui echilibru profesional între numărul de membri-procurori și membrii non-procurori în componența Consiliului Superior al Procurorilor, pentru a garanta esența acestei autorități pe care legea o stabilește ca fiind organ de autoadministrare.

Este inacceptabil ca prin modul de aplicare în practică a legii să se compromită activitatea Consiliului Superior al Procurorilor, care prin Constituție este definit ca garant al independenței și imparțialității procurorilor”, mai spun membrii procurori.

Aceștia și-au exprimat regretul și pentru situația de blocaj creată în ședința din 25 ianuarie, desfășurarea căreia nu a fost posibilă, deși pe agendă se aflau multe subiecte, „iar toți membrii au fost notificați din timp, ceea ce exclude existența unor impedimente de ordin organizatoric”.

„Pe cale de consecință, îndemnăm spre corectitudine în comportament și spre conștientizarea responsabilității ce decurge din deținerea unei calități publice, impactul căreia este substanțial pentru sistemul de justiție.

În discursul public al demnitarilor s-a menționat constant că prin conduita sa profesională, Consiliul Superior al Procurorilor trebuie să ofere un exemplu și să nu lase vreo suspiciune privind imparțialitatea deciziilor adoptate de acest for colegial, respectiv, este necesar ca anume această abordare să fie aplicată în practică de către toți membrii, inclusiv cei non-procurori.

Exprimăm apreciere tuturor celor care azi și-au organizat activitățile așa încât să fie prezenți la ședința Consiliului Superior al Procurorilor și îi asigurăm că vom depune întreg efortul pentru ca procedurile în care sunt vizați să fie examinate în cel mai scurt timp posibil.

Susținem ferm că independența instituției Procuraturii devine o realitate doar prin acțiuni zilnice, prin efort constant și prin conduită loială față de angajamentele asumate, deoarece, în caz contrar, va rămâne un concept teoretic și iluzoriu”, au punctat membrii CSP, procurori detașați: Inga Furtună, Eduard Varzar, Andrei Roșca, Constantin Șușu și Angela Motuzoc.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?