Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Procurorii au reținut un complice implicat în schema infracțională de la CFM

7 feb. 2022,, 16:55   Societate
4534 0

În cadrul cauzei penale privind delapidările de la Întreprinderea de Stat Calea Ferată din Moldova, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a reținut o persoană bănuită de complicitate în schema infracțională de la CFM, care avea rolul să mimeze acțiunile beneficiarilor.

Potrivit materialelor dosarului, investigat de comun cu ofițerii Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției, domeniul de activitate al companiei este cel al expedițiilor.

Bărbatul reținut este bănuit de participare la disimularea unor tranzacții cu implicarea CFM, în scopul însușirii ilegale a activelor din patrimoniul întreprinderii de stat în sumă de 85 milioane lei, în perioada anilor 2017-2019.

Menționăm că în acest dosar sînt mai mulți învinuiți, unul dintre care este fostul director CFM, în curs de extrădare din Belgia.

Investigațiile continuă, iar noi amănunte urmează să fie publicate odată cu avansarea pe dosar.


Totodată, menționăm faptul că figuranții pe dosar se prevalează de prezumția nevinovăției.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?