Potrivit procurorului de caz, Alexandru Botnari, în înregistrări apare un automobil de marca Dacia cu numerele de înmatriculare atribuite lui Ciochină, iar imaginile ar arăta o persoană cu trăsături similare acestuia.
„În imagini se vede mașina de marca Dacia cu numerele de înmatriculare a automobilului condus de domnul Ciochină. Și da, în imagini se deslușește că este o persoană asemănătoare cu domnul Ciochină”, a declarat procurorul.
Apărarea susține însă că înregistrările prezentate ar fi fost trucate.
„Aceste înregistrări video au fost create ilegal și contrafăcute. Data creării este la o lună distanță de cea a fișierelor video examinate. Nu sînt filmate în localitatea Boldurești, ci în Nisporeni. Și, potrivit orei și datei, domnul Ciochină nu ar fi putut ajunge în timp util la locul accidentului”, a declarat avocatul Dumitru Bulmaga.
Procurorul a afirmat că aceste obiecții reprezintă o tactică a apărării, care ar duce la tergiversarea procesului.
La ședința de astăzi a fost prezent și Nicanor Ciochină, care pledează nevinovat și nu a răspuns întrebărilor jurnaliștilor, afirmînd că detalii va oferi avocatul său.
Nicanor Ciochină este acuzat că, după accident, ar fi părăsit locul faptei și ar fi încercat să ascundă urmele incidentului cu ajutorul unui medic stomatolog. Potrivit procurorilor, acesta ar fi identificat o mașină identică și ar fi schimbat plăcuțele de înmatriculare. Medicul este, la rîndul său, cercetat penal.
Pe numele lui Ciochină a fost deschis un dosar penal pentru omor din culpă și părăsirea locului accidentului, infracțiuni pedepsite cu pînă la 7 ani de închisoare. Medicul riscă pînă la 3 ani de detenție. Ambii inculpați pledează nevinovați.
Între timp, cazul are și o încărcătură electorală: Nicanor Ciochină a cîștigat primul tur al alegerilor locale din comuna Boldurești, fiind votat de 549 de cetățeni, adică 47% din alegători. Turul al doilea va avea loc pe 1 iunie.
Mama băiatului decedat a afirmat că reluarea candidaturii fostului primar reprezintă un moment dureros pentru familie. Ea spune că a primit mesaje care o îndemnau să nu mai vorbească public despre tragedie. Aceste afirmații nu au fost confirmate de instituții oficiale.
Comisia Electorală Centrală a informat că nu au fost raportate încălcări în ziua votului din primul tur, iar avocatul lui Ciochină a negat orice acuzație privind eventuale fraude electorale.
Unii săteni spun că îl susțin pe fostul primar întrucît vinovăția sa nu a fost demonstrată, iar alții cer ca procesul de judecată să se finalizeze cît mai curînd.
Adăuga comentariu