X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Procurorii au deconspirat o schemă prin care cetățeni străini obțineau fraudulos acte moldovenești

19 mai. 2022,, 12:20   Societate
2383 0

O funcționară din cadrul Agenției Servicii Publice și o femeie din Tighina au fost reținute de ofițerii CNA și procurorii anticorupție, cu puțin timp în urmă, fiind bănuite de fals în acte publice și fals informațional.

Acestea sînt cercetate pentru organizarea unei scheme, prin care ar fi acordat acte de identitate moldovenești false unor cetățeni străini.

Potrivit datelor anchetei, în luna decembrie 2021, persoane publice de la Serviciul stare civilă din Căușeni și Serviciul eliberarea actelor de identitate din mun. Chișinău a Agenției Servicii Publice, acționînd în complicitate, ar fi emis buletin de identitate pe numele unui ucrainean, introducînd date vădit false în actul oficial. Astfel, buletinul moldovenesc, eliberat pe numele cetățeanului Ucrainei, conținea fotografia ucraineanului, iar datele personale erau ale unui locuitor din stînga Nistrului.

În cadrul documentării, s-a constatat că, pentru a perfecta acest gen de acte, locuitoarea din Tighina identifica persoane din regiunea transnistreană, care anterior ar fi deținut cetățenia Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, dar care, după schimbarea noilor reguli de evidență a populației, nu și-ar fi redobîndit oficial cetățenia Republicii Moldova și, contra unei recompense, le propunea să cedeze datele personale în favoarea unei alte persoane.

Ulterior, persoana, care își perfecta buletin de identitate nou, mergea la ASP, însoțită de alți trei cetățeni ai Republicii Moldova care confirmau identitatea acesteia prin recunoaștere. În acest mod, pe noul buletin de identitate era imprimată poza titularului cu datele de identitate ale unui cetățean din regiunea transnistreană, care era deja inclus în Registrul de evidență a populației al Republicii Moldova.


La această etapă, funcționara de la ASP și femeia din Tighina sînt reținute pentru 72 de ore. Ambele sînt suspectate că ar fi aplicat schema descrisă în mai multe cazuri, care urmează să fie investigate de CNA și procurori.

Procuratura anticorupție conduce urmărirea penală pe caz.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?