Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Procuratura oferă detalii în cazul Tranga

16 mai. 2019,, 08:10   Societate
3609 2

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a oferit detalii vizavi de proprietarul lanțului de restaurante Andy’s, Andrei Tranga.

În aprilie 2019, procurorii au pornit o investigație asupra a două cauze penale, urmărirea penală a avut drept bază faptul traficului de influenţă, săvîrşit în proporţii deosebit de mari, precum și faptul șantajului, caracterizat prin transferul controlului asupra unei societăți comerciale și a activelor sale comise în interesul unui grup criminal, potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii, indică Point.md.

În cursul anchetei, procurorii au găsit dovezi ale infracțiunilor comise de membrii grupului.

La 25 aprilie curent, cinci persoane au fost arestate pentru extorcare (30.000 de euro). În același timp, s-au efectuat percheziţii, în timpul cărora au fost găsite documente, calculatoare, telefoane etc., care confirmă circumstanţele cauzelor penale.

Procuratura indică asupra faptului că, în pofida informaţiei vehiculate în mai multe mass-media privitor la o presupusă presiune asupra lanțului de restaurante, aceasta din urmă nu corespunde adevărului. Instituția menţionează că nu s-au efectuat acțiuni, inclusiv căutări, confiscări de documente sau obiecte care ar putea pune în pericol activitatea restaurantului. Ancheta se desfășoară în conformitate cu standardele de procedură legate de astfel de infracțiuni precum este traficul de influenţă şi şantajul.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?