X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Procuratura Generală despre protestul de dimineață: Au falsificat acte, contracte și au dus ilegal oameni în UE

9 aug. 2021,, 16:45   Societate
3141 0

După ce un agent economic și-a adus cîteva autocare în dimineața zilei și le-a parcat în fața Procuraturii Generale, instituția a venit cu unele precizări în acest sens.

Responsabilii PG susțin că protestul are loc într-un dosar în care procurorii PCCCOS, în comun cu Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane investighează acțiunile a două companii de transport și a factorilor de decizie ai acestora pentru organizarea migrației ilegale, transmite Noi.md cu referire la realitatea.md.

„Precizăm că în privința acelorași persoane, anterior procurorii au expediat în instanța de judecată mai multe dosare privind organizarea și dirijarea acțiunilor criminale – incendierea a șase autocare ale altei companii concurente, care staționau în parcările din 3 state: Cehia – 2 autocare; Rusia – un autocar, în care se afla și un șofer, care a avut nevoie de îngrijiri medicale; Republica Moldova-3 autocare. Suma prejudiciului cauzat se cifrează la peste 2,9 milioane de lei. Actualmente, cauza se află pe rolul instanței de judecată”, anunță PG.

Cu referire la pretinsa acțiune de protest, comunicăm că în rezultatul probelor acumulate pe dosarul din gestiune, aceste companii și șapte factori de decizie au fost puse sub învinuire pentru falsificarea contractelor și a actelor în scopul organizării migrației ilegale în statele Uniunii Europene, mai anunță PG.

„Datorită componenței de infracțiune incriminate, care presupune că infracțiunea comisă este generatoare de profituri ilegale, a devenit necesară aplicarea sechestrelor pe bunuri – terenuri, imobile, automobile, autocare și o remorcă. Aplicarea acestor sechestre a fost autorizată de către judecătorul de instrucție și a fost menținută de Curtea de Apel Chișinău.”, se mai arată în comunicat.


La 9 august 2021, în legătură cu pretinsul protest, învinuiții, precum și avocații acestora, au fost invitați în audiență la procurorul de caz, dar și la procurorul-șef al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS). Aceștia, însă, au ignorat invitațiile, iar cererea în cauză pînă acum nu a fost depusă, mai adaugă Procuratura.

„Actualmente, pe dosar sînt în curs de desfășurare expertizele informatice necesare, sînt planificate și alte acțiuni de urmărire penală, iar odată cu finalizarea lor, în dependență de probatoriul acumulat, procurorii vor adopta soluția dictată de Codul de procedură penală (expedierea cauzei cu rechizitoriu în instanța de judecată sau clasarea dosarului), fapt despre care publicul va fi informat. Suplimentar, comunicăm că acțiunile agenților economici menționați și a celor care le gestionează activitatea, sînt parte și a altor dosare din gestiunea Procuraturii mun. Chișinău, investigate pentru organizarea migrației ilegale, prin falsificarea documentelor în perioada pandemiei, avînd ca punct de pornire Aeroportul Internațional Chișinău. Pe unul din aceste dosare în zilele următoare sînt planificată acțiuni, inclusiv punerea sub învinuire a persoanelor implicate”, se mai arată în nota informativă.

Amintim că, în dimineața zilei de astăzi, un agent economic și-a parcat cîteva autocare în fața Procuraturii Generale și a blocat o bandă de circulație pe bulevardul Ștefan Cel Mare și Sfînt, exprimîndu-și astfel indignarea.

Acesta spune că ar fi hărțuit de organele statului, iar procurorii ar fi cerut mită de la proprietar pentru a fi clasat dosarul în care este vizat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?