Procuratura a oferit detalii despre reținerea lui Viorel Morari

Șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție s-a prezentat azi, împreună cu avocații săi, la PCCOCS, unde a fost citat pentru a fi recunoscut și audiat în calitate de bănuit de patru capete de acuzare: ”exces de putere”, ”fals în acte publice”, ”reținerea sau arestarea ilegală” și ”tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”.

După audierea acestuia în calitate de bănuit, procurorul de caz a decis asupra necesității reținerii lui în ordinea art.166 din Codul de procedură penală.

În continuare, persoana urmează a fi pusă sub învinuire, cu decizia asupra măsurii preventive aplicabile.

Ilegalitățile imputate, potrivit probatoriului, au fost comise în cazul fraților Igor și Adrian Borș, co-proprietarii rețelei de benzinării ”VENTO”, reabilitați recent în drepturi, după ce s-a ajuns la concluzia că în anul 2018 au fost persecutați, reținuți, arestați, deposedați de avere și trași ilegal la răspundere penală într-un dosar la comandă.

Printre cei care au instrumentat și gestionat acest dosar figurează și actualul Șef interimar al Serviciului Antidrog din cadrul Poliției de Frontieră, care în anul 2018 era ofițer de investigație în cadrul Direcției nr.5 a INI, care a fost deja pus oficial sub învinuire pentru ”exces de putere”, ”fals în acte publice”, ”reținerea sau arestarea ilegală” și ”tragerea cu bună-știință la răspundere penală a unei persoane nevinovate”.


Pe lîngă cei doi, încă doi figuranți au fost citați la Procuratură pentru audieri. Este vorba despre un fost procuror din cadrul Procuraturii Anticorupție și un ofițer de investigație, care în ajun de data pentru care fusese citați, s-au îmbolnăvit subit.

Fostul procuror, care fusese citat pentru data de 18 ianuarie, a informat în aceiași zi PCCOCS-ul despre contaminarea sa cu COVID-19, iar ofițerul de investigație, care urma să se prezinte la Procuratură pe 13 ianuarie, s-a internat, de sine stătător, la 12 ianuarie în spital, în baza unui certificat eliberat de serviciul medical al Poliției de Frontieră.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Mai multe

Sondaj Toate

load