X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Primul caz de infectare cu coronavirus în penitenciar

11 iul. 2020,, 16:30   Societate
3086 0

Deținutul Oleg Pruteanu, supranumit Borman, care se află de aproape trei ani în arest preventiv, a fost diagnosticat cu Covid-19 în urma testului prelevat vineri.

Deținutul a fost transferat în spitalul Penitenciarului nr. 16, scrie Anticorupție.md.

Oleg Pruteanu a fost testat după ce a prezentat simptome, inclusiv febră înaltă, timp de cinci zile, iar unul dintre avocații săi, Ala Raevschi, a fost diagnosticată zilele trecute cu coronavirus.

Inițial, responsabilii de la Penitenciarul 13, acolo unde e deținut Pruteanu, au refuzat să îi facă un test la Covid – 19.

„Parametrii clinici pe care îi prezenta, simptomele de răceală simplă, nu necesitau efectuarea unui test Covid pentru că ca să faci test trebuie să te încadrezi în anumiți parametri. După ce avocata lui ne-a spus că a fost confirmată, evident că noi am luat altă poziție și am decis astăzi, să testăm deținutul la Covid și să vedem care sînt rezultatele”, n-ea declarat joi Oleg Pantea, purtătorul de cuvînt al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?