Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Primarul satului Bănești, raionul Telenești, riscă să-și piardă mandatul

29 oct. 2020,, 13:06   Societate
5132 0

Primarul satului Bănești, raionul Telenești a fost prins de Autoritatea Națională de Integritate (ANI) că a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese. Mai exact, edilul, timp de zece ani, în timpul exercitării mandatelor de primar, a semnat cu fiul său trei documente juridice referitoare la închirierea unui spațiu din primărie cu o suprafață de 32,8 m².

Potrivit ANI, licitațiile au fost câștigate de către fiul primarului, în calitate de administrator a unei asociații de economii care acordă împrumuturi.

Astfel, primul contract, în valoarea de 3071 de lei anual, a fost încheiat în anul 2009, pentru un termen de zece ani, iar cel de-al doilea contract a fost semnat, la fel, de către primar, în anul 2019 pentru un termen de 20 de ani, timp în care fiul urma să achite în fondul primăriei plata pentru chirie în valoare de 4700 de lei anual.

În plus, primarul a fost cel care a calculat suma chiriei, acest fapt fiind confirmat în borderoul de calcul al chiriei bunurilor de proprietate publică, pe care și-a pus semnătura.

În cadrul controlului, inspectorul de integritate a solicitat punctul de vedere al primarului, acesta a motivat că nu a informat Autoritatea despre conflictul de interese real admis, deoarece nu cunoștea despre prevederile legislației speciale a ANI.


Dacă actul de constatare emis va rămâne definitiv, ANI va solicita organului competent de a iniția procedura de ridicare a mandatului de primar. Totodată, subiectul va fi înscris în Registrul interdicțiilor și nu va putea deține o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv mandatul de primar, pentru o perioadă de 3 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?