Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Prețul biletelor la călătoria cu trenul s-ar putea majora

15 iun. 2022,, 07:42   Societate
3765 0

Prețul biletelor la călătoria cu trenul s-ar putea majora, însă neesențial. O spune șeful Căii Ferate a Moldovei, Oleg Tofilat.

Directorul CFM menționează că transportul de pasageri nu este componentă care asigură funcționalitatea Căii Ferate, iar din acest motiv conducerea instituției nu mizează foarte mult de majorarea costului biletelor. Oleg Tofilat spune că, în prezent, se pune accent pe majorarea fluxurilor de transport de mărfuri, notează IPN.

Potrivit directorului CFM, majorarea costului biletelor la călătoria cu trenul nu este o prioritate acum. Oleg Tofilat spune că eforturile conducerii întreprinderii se axează pe popularizarea acestui mijloc de transport în rîndul cetățenilor și pe majorarea capacităților de transport de mărfuri, proces care aduce CFM venituri mult mai mari decît transportul de pasageri.

„Posibil că vom veni cu ajustări la costul biletelor, dar nu va fi ceva spectaculos. Pentru că, în prezent, sîntem interesați de mărirea numărului de pasageri, numărului de bilete vîndute, decît de a modifica prețul. Transportul de călători constituie 1% din veniturile Căii Ferate. Modificarea prețului biletelor este un proces anevoios, iar efectul este minim. Costul biletelor contează foarte puțin în economia Căii Ferate. Trebuie să ne concentrăm pe mărirea fluxului transportului de marfă, extinderea coridoarelor de tranzit, priorități care aduc sute de milioane de lei pe an”, a spus Oleg Tofilat în cadrul emisiunii „Freedom cu Dorin Galben” de la TV8.

De asemenea, directorul întreprinderii dă asigurări că toate restanțele salariale au fost achitate. Performanța a fost posibilă grație majorării volumelor mărfurilor transportate pe calea ferată. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, războiul din Ucraina și blocarea porturilor ucrainene a reorientat transportul de mărfuri pe trasee terestre, iar în Republica Moldova transportul feroviar de mărfuri a crescut cu 89% în primul trimestru al anului.

„Nu există nicio restanță salarială în ceea ce privește angajații. În prezent, încasările noastre sînt de 4 ori mai mari decît în perioada similară a anului trecut. Noi am sporit volumele de lucru impresionant și la fel au crescut și încasările. În mare parte banii au venit din operațiunile noastre de a transporta marfa, pur și simplu am mărit volumele la maxim. Volumele de transportare au fost peste recordurile istorice”, a mai spus directorul CFM.

Anterior, Întreprinderea de Stat Calea Ferată a Moldovei a anunțat că din luna iulie 2022, este planificată o majorare considerabilă a salariilor, aproximativ cu 70%, pentru toți colaboratorii CFM.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?