COVID-19 : VACCINAȚI 1 007 469  INFECTAȚI 417 369 (+5138)   TRATAȚI 373 179     DECESE 10 566(+24)   Mai multe detalii 
Criza energetică stiri: 553
Coronavirus stiri: 7949

Președintele Curții Supreme de Justiție, Ion Druță, a depus cerere de demisie

1 oct. 2019,, 17:57   Societate
2598 0

Cererea a fost depusă astăzi și urmează a fi examinată de Consiliul Superior al Magistraturii.

Într-o declarație semnată de Ion Druță se menționează că decizia de a demisiona a fost luată în legătură cu revocarea mandatelor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii la Adunarea Generală a Judecătorilor, scrie bizlaw.md.

„În legătură cu revocarea judecătorilor, membri ai CSM, la Adunarea Generală a Judecătorilor, din 27.09.2019, componența care a a propus candidatura mea la funcția de președinte al CSJ Parlamentului Republicii Moldova și pentru a evita tot felul de speculații și/sau suspiciuni în adresa întregului sistem judecătoresc, îmi voi da demisia luni sau marți, data de 30.09.2019 – 01.10. 2019, la prima oră”, se spune în declarație.

Săptămîna trecută Ion Druță a rămas fără imunitate în urma deciziei membrilor Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Procuratura Anticorupție (PA) a pornit urmărirea penală în privința lui.

Judecătorul Ion Druță a ajuns președinte al Curții Supreme de Justiție în mai 2018 după ce a fost votat de majoritatea parlamentară. Averea magistratului a generat atunci suspiciuni din partea unor deputați, la fel ca și unele sentințe pe care le-a emis. De asemenea, a fost criticat pentru modul în care a fost desemnat de CSM printr-un un concurs fără contracandidați.


Anterior, Ion Druță a fost sancționat de Colegiul disciplinar de cîteva ori. De fiecare dată, însă, era salvat de Consiliul Superior al Magistraturii. În 2015, judecătorul a ajuns în vizorul Procuraturii după ce ar fi pronunțat o decizie contrară legii. Atunci procurorul general a solicitat tragerea la răspundere penală a magistratului. CSM a respins însă demersul. În dosarul în care Druță, împreună cu alți judecători, au emis o decizie prin care au obligat statul să achite companiei care a demolat Stadionul Republican 14 milioane de lei, Colegiul Disciplinar l-a sancționat cu mustrare aspră, însă și în acest caz Druță a fost salvat de CSM.

0

Adăuga comentariu

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

De ce, în opinia dumneavoastră, ar trebui să fie îngrijorate în primul rînd autoritățile din Republica Moldova?
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав
Despre cum se nasc zeiiКатрук Валерий
Muzeul de ceară din Codri (+Video)Катрук Валерий
 X