Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Președinta interimară a CSJ, scoasă de sub urmărire penală

25 oct. 2022,, 15:56   Societate
1975 0

Procuratura Anticorupție a anunțat scoaterea de sub urmărire penală a președintei interimare a Curții Supreme de Justiție (CSJ), vizată în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul îmbogățirii ilicite, transmite diez.

În realizarea investigațiilor pe caz a fost supusă verificării toată informația lansată în mass-media, precum și cele obținute în cursul realizării urmăririi penale. În cadrul urmăririi penale a fost dispusă Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) efectuarea investigațiilor financiare paralele în vederea determinării cuantumului veniturilor obținute și cheltuielilor realizate de judecătoare în perioada exercitării funcției de demnitate publică, identificării surselor de venit nedeclarate și a bunurilor deținute personal sau prin terți pe teritoriul Republicii Moldova sau în alte jurisdicții.

Potrivit oamenilor legii, analizînd în ansamblu materialul probator administrat, în coraport cu rezultatele investigații financiare paralele realizate de ARBI în cauza vizată, pînă la etapa expirării termenului de bănuit, 22 septembrie 2022, se constată că nu au fost identificate probe ce ar statua decizia de punere sub învinuire.

Statutul de bănuit poate fi atribuit unei persoane pentru un termen maxim de șase luni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?