Procedura, efectuată de echipa mixtă de medici intervenționiști și chirurgi vasculari ai IMU, a vizat tratarea unei ocluzii cronice segmentare a arterei femurale superficiale – o afecțiune gravă, cu risc iminent de amputație majoră. Pacientul, un bărbat de 69 de ani, prezenta dureri severe de repaus la membrul inferior stîng, semn al unei ischemii avansate, transmnite Noi.md.
Prin aplicarea acestei tehnici minim-invazive de ultimă generație, medicii au îndepărtat mecanic placa aterosclerotică ce bloca fluxul sanguin, folosind un sistem dedicat de aterectomie, filtru de embol-protecție și cateter cu balon medicamentos – fără implantarea de stent și fără incizii. Această abordare menține integritatea anatomică a arterei și lasă deschisă posibilitatea altor proceduri de revascularizare, dacă va fi necesar în viitor.
Rezultatele au fost spectaculoase: la doar 3 zile după operație, pacientul a fost externat cu puls periferic prezent, ceea ce confirmă succesul intervenției și beneficiile majore ale metodei.
Această reușită consolidează poziția Institutului de Medicină Urgentă ca centru de excelență în chirurgia vasculară modernă, capabil să ofere pacienților din Republica Moldova acces la tehnici terapeutice de vîrf, comparabile cu cele din marile centre medicale internaționale.
Adăuga comentariu