Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Precizările lui Goncearenko în legătură cu Aeroportul Internațional Chișinău

9 ian. 2020,, 17:32   Societate
5949 0

Compania AVIA-INVEST, care administrează Aeroportul Internațional Chișinău, vine cu o serie de precizări în legătură cu informațiile apărute în ultimul timp în presă, care îl vizează pe Andrei Goncearenko, noul beneficiar „Komaksavia Airport Invest” Ltd., deținător al 95 % din acțiunile AVIA-INVEST, transmite NOI.md cu referire la diez.md.

Astfel, în contextul acestora, Andrei Goncearenko a făcut următoarele precizări:

„Informațiile apărute în ultima perioadă în presa din Republica Moldova, precum că aș avea probleme cu justiția din Federația Rusă, nu au niciun temei.

Declar cu toată responsabilitatea că nu mă ascund de justiția vreunei țări, continui să-mi desfășor activitatea de om de afaceri, iar în prezent mă aflu în Moscova.

Anterior, am anunțat public despre intențiile pe care le am în raport cu Aeroportul Internațional Chișinău și le voi repeta ori de cîte ori va fi nevoie.


Evident, investițiile, inclusiv din sursele mele personale, vor fi făcute numai în condițiile unui climat investițional favorabil și avînd suportul Guvernului Republicii Moldova.

Chiar din primăvara acestui an intenționez să încep transformările Aeroportului Internațional Chișinău într-un hub aerian transnațional important în regiune.

În primul rînd, va fi construit un terminal ultramodern, fapt care va conduce la crearea cîtorva mii de locuri de muncă pentru cetățenii moldoveni.

Însă, atacurile continue ale oficialilor cu privire la încălcarea Acordului dintre Republica Moldova și Federația Rusă privind promovarea și protecția reciprocă a investițiilor de fonduri din 17.3.1998 provoacă îngrijorări întemeiate ce țin de investițiile cetățenilor ruși în Republica Moldova.

Declarațiile autorităților puterii executive cu privire la o presupusă ilegalitate a acordului de concesiune surprind, deoarece încalcă principiul separării puterilor. Recunoașterea legalității oricărui contract este o prerogativă exclusivă a instanțelor de judecată, care, în mod repetat, s-au exprimat în această privință. Orice acțiuni ale oficialilor, care contravin deciziilor judecătorești și urmăresc scopuri populiste, vor avea urmări juridice și vor fi atacate în instanțele internaționale.

Dispun de mijloace suficiente pentru a angaja companii juridice cunoscute pe plan internațional. Nu am niciun dubiu cu privire la legitimitatea acordului și la prezența unor argumente juridice serioase într-un litigiu juridic de nivel mondial.

Provoacă uimire decizia autorităților de a iniția un litigiu care îl vizează pe un investitor dintr-o țară-prietenă, o hotărîre care comportă cheltuieli mari bugetare, fără un rezultat evident pentru fiecare cetățean al Republicii Moldova, și nu pentru o activitate comună în vederea dezvoltării fructuoase nu numai a Aeroportului Internațional Chișinău, ci și a altor proiecte de infrastructură a țării.

Cu toate acestea, am încrederea că rațiunea va triumfa și va fi inițiat un dialog cu oficialii Republicii Moldova pe tema implementării acestui proiect investițional ambițios.”

0
0
0
0
0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?