X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Posesorii de arme, inclusiv a celor pneumatice, urmează să le declare la poliție

31 ian. 2018,, 18:31   Societate
6502 1

Posesorii de arme, inclusiv a celor pneumatice, urmează să le declare la inspectoratele de poliție pînă la 25 octombrie anul curent. Anunțul a fost făcut astăzi de şeful Direcţiei generale securitate publică a Inspectoratului General de Poliţie, Marin Maxian, în cadrul unei conferințe de presă, transmite MOLDPRES.

Potrivit sursei citate, la 5 ianuarie 2018 au intrat în vigoare mai multe modificări privind păstrarea și utilizarea armelor și munițiilor cu destinație civilă. „Modificările au drept scop evitarea eventualelor pericole, astfel încît armele urmează a fi utilizate doar pentru apărare sau la stringentă necesitate. Conform noilor prevederi, persoanele vor fi obligate să declare și armele pneumatice. Totodată, va fi interzisă modificarea ilicită a construcției armei, întrucît se consideră ilegală transformarea sau modificarea unor elemente ale acestora”, a spus Maxian.

La fel, modificările prevăd că toți posesorii, cărora le-au fost sustrase armele sau acestea au fost pierdute, li se va limita dreptul de deținere pentru 5 ani. De asemenea, posesorii sînt obligați, o dată la 10 ani, să se prezinte la serviciul abilitat al Ministerului Afacerilor Interne pentru a efectua tragerea experimentală. Efectuarea tragerii se atestă prin proces-verbal, în cazul persoanelor juridice, şi prin certificat, în cazul persoanelor fizice.

Noile reglementări mai prevăd că, posesorul poate deține doar două încărcătoare de cartușe, iar un număr mai mare al acestora va reprezenta o abatere. „Persoanele vor fi obligate să absolvească un curs de instruire, dacă timp de 5 ani le-a fost limitat accesul la armă. Acest fapt este necesar pentru acumularea cunoștințelor privind modul de mînuire a armei. Totodată, posesorul, care va refuza să efectueze testul de alcoolemie sau examenul medical, va fi sancționat. Pînă în prezent persoana nu putea fi obligată se efectueze testul. O nouă modificare este și faptul că armele albe vor putea fi folosite doar pe terenul de vînătoare, nu și în locurile publice”, a afirmat Marin Maxian.

Oamenii legii au îndemnat cetățenii ca pînă pe 25 octombrie să se adreseze la poliție, unde vor prezenta actele necesare pentru a confirma că sînt posesori de arme. Dacă persoana nu se va prezenta la inspectorat pînă pe 25 octombrie, deținerea armelor va fi declarată ilegală. De asemenea, polițiștii au recomandat ca posesorii să nu poarte armele în locuri publice, spații închise, să nu le transmită altor persoane și să le păstreze doar într-un safeu întărit în perete sau în podea.


Conform datelor statistice, în Republica Moldova există peste 57 mii de persoane care dețin în total circa 70 mii de arme. Anul trecut, polițiștii au depistat și ridicat aproximativ 1400 de arme deținute ilegal, dintre care peste 800 sînt de vînătoare.

Persoanele, armele cărora reprezintă un obiect al infracțiunii, riscă amenzi de pînă la 7500 de lei, în jur de 240 ore de lucru neremunerat sau pînă la trei ani de închisoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?