Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

Popovici: Dubla cetăţenie nu trebuie să ducă la încălcarea legislaţiei

9 feb. 2018,, 17:50   Societate
4583 2

Orice persoană este în drept să deţină dublă cetăţenie, doar că, profitînd de acest privilegiu, cetăţenii trebuie să ştie că nu au voie să întreprindă acţiuni care contravin legislaţiei moldoveneşti.

Părerea îi aparţine consilierului prezidenţial în domeniul educaţiei, culturii și cercetării, Corneliu Popovici, şi a fost expusă în cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune, notează NOI.md.

„Dreptul la cetăţenie îl are oricine. Acest lucru se încadrează perfect în legislaţia Republicii Moldova, nimeni nu are nimic cu dubla cetăţenie. Problema apare atunci cînd unii cetăţeni cu cetăţenie dublă sau poate chiar care au o singură cetăţenie, întreprind acţiuni care contravin legislaţiei moldoveneşti”, a declarat Popovici.

Potrivit lui, în pofida faptului că în ţara noastră persoanele cu mai multe cetățenii nu pot fi limitate în anumite drepturi, lucru care se întîmplă în alte state, cetăţenii trebuie să realizeze singuri cînd încalcă anumite legi.

„În ţara noastră nu există asemenea limitări, precum în anumite state ale lumii, dar bunul simţ ne demonstrează că, dacă o persoană are cetăţenie dublă, nu trebuie să întreprindă măsuri care să contravină cadrului normativ din ţara respectivă. Dubla cetăţenie nu îmi permite mie sau altcuiva să încalc legislaţia moldovenească, să încalc Codul penal al Republicii Moldova, să încalc Legea cu privire la securitatea naţională, Constituţia țării”, a adăugat Corneliu Popovici.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?