Echipajele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) al MAI au acționat prompt și eficient, reușind lichidarea completă a arderii la ora 16:58.
La moment, la fața locului se efectuează lucrări de demontare și spălare a materialelor constructive afectate de foc.Potrivit primelor cercetări, incendiul a prejudiciat construcția depozitului, cu suprafața de peste 3000 metri pătrați.
În misiunea de localizare și lichidare a incendiului au fost antrenate 19 autospeciale de intervenție cu un efectiv de 75 angajați ai IGSU, inclusiv trenul de pompieri al Căii Ferate.
Totodată, pentru asigurarea securității zonei afectate și a menținerii ordinii publice au intervenit forțele poliției și carabinierii.
Reiterăm că, în urma incendiului nici o persoană nu a avut de suferit.
La acest moment, Laboratorul Experimental Antiincendiar al IGSU efectuează cercetarea statică și dinamică în vederea stabilirii cauzei și circumstanțelor izbucnirii incendiului.
Amintim că incendiul a izbucnit în seara zilei de 30 septembrie 2025, într-un depozit cu materiale de construcție bituminoase situat pe șoseaua Muncești nr. 801 din municipiul Chișinău.
Adăuga comentariu