Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Polițistul de la Bălți, care a făcut nuntă în plină pandemie, amendat

1 oct. 2020,, 13:47   Societate
3163 2

Ofiţerul de investigaţii Fiodor Ţurcan, care şi-a făcut nunta în plină pandemie, s-a ales cu o amendă de două mii de lei.

Localul din Bălţi în care a fost organizată ceremonia a fost sancționat cu o amendă de 37 de mii 500 de lei. Fiodor Ţurcan a fost mire la începutul lui septembrie şi a organizat, cu această ocazie, o petrecere pe cinste, în ciuda restricţiilor impuse de Comisia naţională extraordinară de sănătate publică, scrie publika.md.

Jurnaliştii au scris că la petrecere au participat mai mult de 50 de persoane, lucru negat de administraţia localului şi de nuntaşi.

"Angajaţii poliţiei au atras la răspundere contravenţională atît administratorul restaurantului, cît şi mirele care a organizat ceremonia", a declarat Eugenia Molceanov, ofiţer de presă Inspectoratul de Poliţie Bălţi.

Nunta lui Fiodor Ţurcan a avut loc la o săptămînă după cea a fiului premierului Ion Chicu pe care ministrul Afacerilor Interne, Pavel Voicu, a numit-o drept "o serată."


"S-a stabilit că nu a fost o nuntă, dar a fost o serată organizată de fiul domnului prim-ministru", a spus ministrul Pavel Voicu.

Potrivit şefei Secţiei Comunicare şi Protocol a Inspectoratului General al Poliţiei, Diana Fetco, ancheta deschisă în acest sens s-a încheiat deja. Pentru a afla care sînt rezultatele acesteia, ea ne-a spus să transmitem o solicitare Inspectoratului Naţional de Securitate Publică. Deocamdată, nu am primit un răspuns.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?