X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Polițiștii au destructurat o grupare specializată în comercializarea drogurilor

7 oct. 2021,, 12:30   Societate
1464 0

Patru persoane originare din Ucraina au fost plasate în arest preventiv pentru 30 de zile pentru comercializarea drogurilor.

Substanțele erau plasate în ascunzișuri pentru clienții din Chișinău și Bălți. Valoarea drogurilor ridicate se estimează la aproximativ 1,9 milioane de lei, transmite Noi.md cu referire la Știri.md.

În cadrul operațiunii au fost efectuate 12 percheziții și au fost reținute 4 persoane, un bărbat și trei femei, cu vîrste între 25 și 35 ani.

Potrivit poliției, conducătorul grupului criminal, aflat în Ucraina, a contractat un specialist IT, care a creat un instrument de comunicare securizat, folosit la racolarea noilor membri, atribuirea rolurilor, transmiterea indicațiilor și pentru controlul acțiunilor. Acesta racola preponderent ucraineni în calitate de curieri pentru transportarea drogurilor din Ucraina în Moldova.

Odată ajunși la Chișinău, curierii închiriau mașini, apartamente sau camere în hotel, apoi timp de cîteva zile aceștia ambalau drogurile conform cantităților solicitate și le plasau în ascunzișuri pentru clienții din Chișinău și Bălți.


În urma perchezițiilor de la domiciliile și camerele de hotel închiriate, oamenii legii au ridicat mai multe pachețele cu droguri de tip PVP („sare”) – 2,5 kg, marijuană sub formă de muguri – 1,5 kg, pastile Ecstasy – 500 bucăți, ciuperci cu efect halucinogen – 100 gr, înscrisuri de ciornă, precum și cîntare electronice.

De la începutul anului, membrii grupului au transportat și plasat în ascunzișuri, în Moldova, peste 35 kg de droguri de tip PVP, 20 kg de marijuană, peste 10.000 pastile Ecstasy și peste 1 kg de ciuperci cu efect halucinogen.

Suspecții riscă pînă la 15 ani de închisoare.

Operațiunea a fost desfășurată de ofițerii Direcției Investigații Infracțiuni legate de droguri a Inspectoratului Național de Investigații și ai Direcției Generale Urmărire Penală a IGP sub conducerea procurorilor din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?