X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Polițiștii acuzați de corupere pasivă vor sta în arest 30 de zile

8 apr. 2019,, 16:10   Societate
1889 0

Instanța de judecată a admis demersurile procurorilor privind aplicarea măsurilor preventive în privința angajaților din cadrul Regimentului Național de Patrulare Nord al INP.

Astfel, în privința celor doi agenți de patrulare, din cadrul instituției sus menționate, magistrații au admis demersul procurorilor, aplicînd măsura de arest preventiv pe un termen de 30 de zile.

Ședințele de judecată s-au desfășurat, vineri, în cadrul Judecătoriei mun. Chișinău, sediul Ciocana.

Persoana civilă, reținută în același dosar, este cercetată în stare de libertate. Acesta și-a recunoscut vina și colaborează cu organul de urmărire penală.

Amintim că la data de 4 aprilie, curent, procurorii anticorupție, în comun cu ofițerii Serviciul protecție internă și anticorupție al MAI, au descins atît la domiciliul, cît și în birourile și automobilul de serviciu a membrilor unui echipaj de patrulare din cadrul Regimentului Național de Patrulare Nord al INP.


Din materialele cauzei penale, agenților de patrulare li se încriminează însușirea unor sume de bani ce nu li se cuvin, în schimbul cărora nu a fost documentat un caz de conducere a mijlocului de transport în stare de ebrietate. Atunci prin intermediul unei persoane civile, polițiștii ar fi extorcat de la conducătorul auto mijloace băneşti în mărime de 10 000 lei, iar ulterior au primit de la ultimul mijloace financiare în sumă de 300 Euro.

Învinuiții riscă între 5 și 10 ani de închisoare, amendă de pînă la 8 mii de unități convenționale și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?