X 
Transnistria stiri: 1364
Eurovision stiri: 499

Polițiști și polițiste, participanți în cadrul cursului de formare continuă „Tehnician de intervenție profesională”

1 aug. 2022,, 23:00   Societate
2325 0

Mai mulți polițiști și polițiste din cadrul subdiviziunilor specializate și teritoriale ale Inspectoratului General al Poliției, din Centrul, Nordul și Sudul țării, și-au perfecționat abilitățile de tehnician de intervenție profesională în cadrul unui curs de formare desfășurat pentru prima dată în asemenea format, informează Noi.md.

Cursul de formare „Tehnician de intervenție profesională” a fost organizat de Inspectoratul General al Poliției, în comun cu Centrul integrat de pregătire pentru aplicarea legii (CIPAL), desfășurat în perioada 18-29 iulie 2022.

Cei 18 polițiști au fost familiarizați atît cu aspectele teoretice ale intervenției profesionale, cît și cele practice. Subiectele abordate au cuprins noțiunile și termenii specifici domeniului de formare generală, tehnici și tactici de dominare a adversarului cu și fără armă, procedee și acțiuni în tactica de intervenție, dar și acordarea primului ajutor medical.

Un accent deosebit a fost pus pe cunoașterea fenomenului de stres și modalitățile de control ale acestuia, dar și regulile de bază ale unei comunicări eficiente în interacțiunea polițiștilor cu cetățenii și tehnici de diminuare/ excludere a unei situații de conflict apărute.

Cunoștințele acumulate în timpul cursului de formare au fost puse în practică prin diferite exerciții, spețe și simulări de situații care pot apărea în activitatea zilnică.


Un alt compartiment important al cursului a fost „Circuitul de forță” – exercițiu în care polițiștii au pus în aplicare cunoștințele deținute în materie de intervenție profesională prin aplicarea corectă a tehnicilor și tacticilor de intervenție.

Cursul de formare continuă „Tehnician de intervenție” s-a desfășurat în cadrul Brigăzii cu destinație specială „Fulger”, iar în cadrul aspectelor practice ale cursului a fost oferit suportul formatorilor din aceiași entitate.

Participanții s-au ales cu certificate de confirmare a abilităților însușite, iar cei care au obținut cele mai bune performanțe vor fi admiși la următorul nivel de formare continuă, fapt ce le va oferi statutul de formator.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?