X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Poliția de frontieră a făcut bilanțul săptămînii

21 noi. 2022,, 09:45   Societate
1957 0

În decursul săptămânii precedente, la ”frontiera verde" și în punctele de trecere polițiștii de frontieră au notificat 106 evenimente cu documentarea a 125 de persoane, care au încălcat legislația frontalieră şi migrațională a Republicii Moldova, după cum urmează:

- 42 de încălcări ale regimului zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere a frontierei;
- 34 de persoane au încălcat frontiera de stat sau au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
- 29 de contravenții privind încălcarea regulilor de circulație rutieră, de transporturi;
- patru cazuri de trafic ilicit de bunuri.

Activitatea de constatare şi examinare a contravențiilor în cadrul subdiviziunilor Poliției de Frontieră a prezentat următorii indici statistici: 53 de procese verbale și 41 de chitanțe, cu aplicarea amenzilor în sumă de 118 300 lei și încasarea amenzilor de 31 900 lei.

Au primit refuz de intrare în Republica Moldova 355 de cetățeni străini, dar și 68 de mijloace de transport.

Au fost declanșate 310 consemne, dintre care 20 de consemne pe Interpol (persoane, mașini, documente) și 290 conform informațiilor parvenite din partea autorităților de ocrotire a normelor de drept naționale.


În punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 297 100 traversări, iar valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 81 244 traversări.

Cea mai ”activă” frontieră a fost cea cu România - 51% din totalul de traversări, iar 32% din treceri frontaliere au fost semnalate în punctele de trecere situate la hotarul moldo-ucrainean și alte 17% din treceri ale frontierei aeriene.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost: PTF Leușeni, PTF Aeroportul Internațional Chișinău, PTF Sculeni, PTF Otaci și PTF Giurgiulești-Galați.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?