Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Poliția atenționează despre acțiuni de estorcare de bani și înșelăciune a populației

23 ian. 2023,, 12:45   Societate
3086 0

Poliția atenționează cetățenii despre cîteva acțiuni de estorcare de bani și înșelăciune a populației.

Una dintre ele se referă la apeluri telefonice, prin care se încearcă obținerea resurselor financiare prin crearea unor istorii false precum că ruda persoanei apelate ar fi reținută, după implicarea într-un accident rutier. Pentru eliberarea acesteia sînt cerute sume mari de bani.

Un alt caz de estorcare de bani este cel prin email-uri, prin care “pretinși demnitari” solicită sume de bani pentru ca destinatarii să fie favorizați în cauze penale imaginare.

Persoanele primesc mesaje pe email despre faptul că expeditorul ar avea în posesie imagini compromițătoare cu tentă sexuală/pornografie în care destinatarul ar fi implicat, iar pe cauza respectivă ar fi o declanșată o cercetare penală. Pentru încetarea investigării iarăși sînt cerute sume de bani.

Al treilea caz este cel prin care se însușesc bani de pe cardul bancar. Infractorii sparg conturile personale ale persoanelor, după care transmit mesaje din numele acestora prietenilor din listă, cu pretinsul motiv că ar avea nevoie urgentă de bani. Scopul este de a obține numărul cardului bancar, inclusiv și codul CVV, de pe care, ulterior, retrag banii.

Poliția îndeamnă populația să ignore aceste apeluri și mesaje, să nu acceseze link-uri ale site-urilor pe care nu le cunosc sau par a avea un conținut dubios și să raporteze cazurile la poliție.

Poliția s-a autosesizat și la moment documentează toate faptele infracționale.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?