Transnistria stiri: 1394
Eurovision stiri: 502

„Plugarul Universului” trebuie salvat! Care sînt modalitățile de a face acest lucru?

14 iun. 2018,, 14:20   Societate
5571 0

Panoul-mozaic „Plugarul Universului” de pe fațada fostului Centru al Tineretului “Iuri Gagarin” poate fi salvat și există mai multe oportunități pentru introducerea acestei opere de artă în Registrul monumentelor protejate de stat.

Despre acest lucru a povestit pentru portalul Noi.md şeful Agenției de Inspecție și Restaurare a Monumentelor, consilierul municipal Ion Ștefăniţă.

De remarcat faptul că comunitatea orășenească, consilierii municipali și arhitecții sînt îngrijorați în cel mai serios mod de soarta panoului-mozaic „Plugarul Universului”, situat pe fațada fostului Centru al Tineretului „Iuri Gagarin”. Cîndva un loc popular de recreere și Centru de Creaţie a tineretului de la Chișinău, acum terenul și clădirea se află în proprietate privată.

Problema este agravată de faptul că panoul-mozaic, creat de cunoscutul artist Aurel David, autorul portretului grafic al lui Mihai Eminescu sub formă de copac, nu a fost inclus în Registrul monumentelor Republicii Moldova, protejate de stat.


Şeful Agenției de Inspecție și Restaurare a Monumentelor, consilierul municipal Ion Ștefăniță a explicat că există două moduri de a introduce această operă de artă în Registrul monumentelor. El a menționat că în cazul în care acesta e înregistrat în Registrul monumentelor de importanță națională, este necesar să fie solicitate materialele de la experții Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Științe a Moldovei și să se adreseze Ministerul Educației, Culturii și Cercetării cu solicitarea ca un anume obiect să fie introdus într-un registru sau altul.


O astfel de procedură prevede Legea privind protecția monumentelor. "A doua modalitate, dacă dorim să înregistrăm obiectul în Registrul Monumentelor Istorice de Importanță Locală, este să votăm pentru acest lucru în cadrul Consiliului Municipal. În primul caz, va fi de competența Ministerului Culturii să se ocupe de protecția și restaurarea acestor panouri de mozaic, în al doilea caz, banii vor trebui alocați din bugetul municipal", a spus Ion Ștefăniţă.

În opinia sa, există șansa de a realiza această decizie prin intermediul Consiliului Municipal Chișinău pînă în luna septembrie a acestui an. Iar apoi arhitectul va trebui să pregătească o schiță a proiectului și să stabilească, dacă panoul va rămîne în același loc sau va trebui ca acesta să fie transferat.

"În orice caz, agentul economic în a cărui proprietate se află clădirea nu are dreptul să distrugă acest panou, deoarece acesta va figura deja în plan ca să fie inclus pe lista obiectelor protejate de stat", a subliniat șeful Agenției de Inspecție și Restaurare a Monumentelor, consilierul municipal, Ion Ştefăniţă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?